21 de maiștri-instructori de la unități economice și instituții de învățământ au primit certificate de calificare profesională

photo_2022-11-18_14-13-03Maistrul-instructor ce deține competențe corespunzătoare domeniului și programului de formare profesională este responsabil de organizarea, desfășurarea și monitorizarea instruirii de profil a elevului, astfel certificarea acestuia reprezintă una dintre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească agenții economici pentru a fi raportați drept conformi către Ministerul Educației și Cercetării.

În acest context, CCI a RM a organizat desfășurarea programul de formare a maiștrilor-instructori în conformitate cu prevederile art. 16 alin (2) al Legii nr. 110/2022 cu privire la învățământul dual, precum și cu alte acte normative în domeniu. Programul reprezintă un curs de formare a maiștrilor-instructori ai unității, inclusiv psihopedagogică (cu numărul total de ore/ credite: 600 ore / 20 credite ECTS).

Programul de formare a maiștrilor- instructori a fost solicitat de către agenții economici din Republica Moldova, cât și instituții de învățământ, atât în contextul noilor provocări globale și a racordării strategiilor naționale la schimbările din mediul lor de activitate, cât și drept condiție obligatorie la implicarea în programe de învățământ profesional tehnic dual conform prevederilor stipulate în art. 16 alin (2) al Legii nr. 110/2022 cu privire la învățământul dual.

În acest context, astăzi, 18 noiembrie 2022, în incinta CCI s-a desfășurat evenimentul de înmânare a Certificatelor maiștrilor-instructori la ,,Programul de formare psihopedagogică a maiștrilor-instructori ai unității”.

Astfel, 21 de maiștri-instructori de la unități economice și instituții de învățământ au primit certificate de calificare profesională.

Felicitări maiștri- instructori pentru efortul depus. CCI a RM își exprimă aprecierea în raport cu responsabilitatea și dedicația participanților pe parcursul acestui curs. Multe succese în continuare și fie ca Certificatul pe care l- ați obținut să vă aducă succese remarcabile în activitatea DVS.

Distribuie acest articol: