Vineri, 10 martie 2017, 30 de membri ai Comitetelor sectoriale și agenți economici autohtoni au participat la ședința Comitetelor sectoriale de pe lângă CCI, organizată de Camera de Comerț și Industrie în colaborare cu Serviciul Vamal al Republicii Moldova.
La eveniment au fost prezenți vicepreședintele CCI Mihai Bîlba, șeful Laboratorului vamal Emilia Cainarean, Inga Pojoga, inspector superior al Secției originea mărfurilor al Serviciului Vamal, agenți economici autohtoni și membrii Comitetelor Sectoriale de pe lângă CCI.
Potrivit lui Mihai Bîlba, rolul instituției camerale este de a crea condiții favorabile pentru mediul de afaceri din țara noastră, iar subiectele care vor fi abordate pe parcursul evenimentului vin în soluționarea problemelor cu care se confruntă agenții economici.
Emilia Cainarean a prezentat capacitățile tehnice, rolul și reglementările juridice ale Laboratorului vamal.
Conform șefului Laboratorului vamal, “Serviciul Vamal asigură securitatea economică a țării, încasarea deplină a drepturilor de import, excluderea contrabandei și a mărfurilor contrafăcute, iar pentru a spori acest proces a fost creat Laboratorul vamal, care are drept scop efectuarea încercărilor de laborator în vederea determinării corectitudinii clasificării mărfurilor; mărimii drepturilor de import, ce necesită a fi încasate (TVA, TV, Accize); originii mărfurilor dar și evaluării corpurilor delicte.
Acest Laborator este acreditat din anul 2015 și este dotat cu circa 40 echipamente de bază și auxiliare, precum: distilator automat pentru produse petroliere; Gaz Cromatograf cu două injectoare și două detectoare; Cromatograf Lichid de Înaltă Performanță (HPLC) etc.”
De asemenea, Emilia Cainarean a spus că există și două Laboratoare mobile în Republica Moldova, care sunt destinate analizei produselor petroliere și alimentare, acestea fiind dotate cu următoarele echipamente: densimetru automat; micro distilator produse petroliere; aparat pentru determinarea punctului de aprindere; analizator produse petroliere; distilator oenologic; analizator automat pentru bere; analizator produse alcoolice etc.
Pe parcursul anului 2016, Laboratorul vamal a efectuat peste 1200 încercări de laborator și a dezvoltat 23 metode de încercări, dintre care 3 acreditate.
La rândul său, Inga Pojoga a vorbit despre statutul de Exportator Aprobat, menționând că acesta poate fi o persoană înregistrată în Republica Moldova care exportă mărfuri de origine preferenţială și căreia Serviciul Vamal i-a acordat dreptul de a documenta pe propria răspundere originea preferenţială a mărfurilor exportate.
Pentru a obține statutul de Exportator Aprobat, se derulează tranzacţii de export de cel puţin 3 ani, se efectuează exporturi preferenţiale cu frecvenţă mare şi regulată – cel puţin 30 de exporturi preferenţiale în 3 luni consecutive etc. Certificatul de Exportator Aprobat nu are termen de valabilitate, se eliberează fără plată și poate fi retras în cazul în care Serviciul Vamal stabilește neconformități, a mai specificat inspectorul superior al Secției originea mărfurilor al Serviciului Vamal.