Vineri, 20 aprilie 2018, primii 20 de absolvenți ai Academiei Exportatorului au primit certificate de participare la cursul de instruire “Practici și Proceduri de Export pentru întreprinderile mici și mijlocii – exportatori începători”.
Cursul a fost organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) și Banca Europeană pentru Reconstrucții și Dezvoltare (BERD)
Prezent la ceremonia de decernare a certificatelor, Sergiu Harea, președintele CCI a RM a mulțumit Băncii Europene pentru Reconstrucții și Dezvoltare pentru susținerea acordată țării noastre pe mai multe domenii, inclusiv, pe domeniul comerțului exterior.
Totodată, președintele CCI a menționat că Camera de Comerț și Indutrie a Republicii Moldova a preluat din experiența internațională, în deosebi de la Eurochambres, al cărei membru este și a înregistrat, la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuala, Academia Exportatorului. “Prima grupă de exportatori începători au absolvit astăzi cursurile cu succes, săptămâna viitoare, o altă grupă va participa la cursuri. Ne propunem ca în fiecare an, academa noastră să intruiască cca 150 de antreprenori”, a mai spus Sergiu Harea.
Participanții la cursuri sunt tineri antreprenori din diferite sectoare ale economiei naționale. Aceștia s-au arătat mulțumiți de cunoștințele acumulate pe parcursul celor tre zile de cursuri, solicitând ca mai des să fie organizate astfel de instruiri de pregătire a agenților economici care doresc să exporte pe piețe internaționale.
Formatorii cursului sunt specialiști în domeniu din Marea Britanie și Republica Moldova.
“Practici și Proceduri de Export pentru întreprinderile mici și mijlocii – exportatori începători” s-a desfășurat în perioada 18-20 aprilie 2018, și a fost conceput special pentru a ajuta companiile să inițieze activitatea de export și să acceseze noi piețe de desfacere. În perioada 23-26 aprilie 2018, se va desfășura al doilea curs “Practici de Export și de Finanțare a Comerțului Exterior pentru exportatorii avansați.