CCI a RM te invită la expoziția ”EURASIA WINDOW 2019” ce se va desfășura în Turcia

pencere-2019-2Camera de Comerț şi Industrie a Republicii Moldova în cooperare cu Oficiul Consilierului Comercial al Ambasadei Turciei în Republica Moldova, sub egida Ministerului Economiei al Republicii Turcia invită agenții economici să participe la programul internaţional „Misiunea Cumpărătorului”, care va avea loc la Istanbul (Turcia) în perioada  05 – 08 martie 2019, în timpul desfăşurării Expoziției Internaționale de Ferestre, Profiluri și Accesorii pentru ferestre, Echipament de producere, Materiale  și Tehnologii EURASIA WINDOW 2019 și a Expoziției Internaționale dedicată Produselor din sticlă, Tehnologiilor de producere și procesare a sticlei, Echipamente și mașinării, Produse chimice auxiliare – “Eurasia Glass 2019” (ediția 9) .

Programul evenimentului include:

► vizita Expoziției EURASIA WINDOW 2018, unde vor fi expuse următoare grupuri de produse: Profiluri pentru ferestre (PVC, aluminiu, de lemn, combinate, căptușeală, spumă, pervazuri, vopsea), ferestre și sisteme pentru ferestre (de lemn, aluminiu, PVC, sub formă de arc, rotunde, axiale, etc.), mecanisme și furnitură pentru diverse tipuri de ferestre (Espagnolete, mânere pentru ferestre, balamale, încuietori de siguranță, protecții și blocaje); fabricarea și prelucrarea profilurilor și ferestrelor (echipamente, mașinării, unelte, roboți, sisteme de automatizare și control, echipament de sudare, curățare, tăiere, prelucrare a suprafețelor, frezare, lustruire, găurire, unelte de montaj, echipamente de transport, pneumatice, hidraulice, electrice, scule de mana);  sisteme pentru ferestre, sisteme pentru balcoane, acoperișuri din sticlă, grădini de iarnă, jaluzele, rolete, sisteme de ventilație etc.; materie primă (izolație, chimicale, spumă, garnituri, acril, silicon și agenți de etanșare din poliuretan, adezivi, granule din plastic); soluții pentru fațade, placări pentru fațade (aluminiu, PVC, sticlă).

► vizita Expoziției EURASIA GLASS 2019 www.eurasiaglassfair.com.

► participarea la întrevederi de afaceri în formatul B2B.

Costuri:

  • Organizatorii acoperă următoarele cheltuieli: cazare în hotel de 4* (mic dejun inclus), transfer aeroport-hotel-aeroport, transport intern, ghid vorbitor de l. rusă.
  • Participantul achită biletul tur-retur Chișinău-Istanbul-Chișinău și taxa de participare. Membrii CCI a RM – 2000 MDL (toate taxele incluse). Non-membrii CCI a RM – 2500 MDL (toate taxele incluse).

Cererile de participare la Misiunea Cumpărătorului în Turcia, vor fi acceptate până pe data de 12 februarie 2019 inclusiv. Formularele completate (vezi aici) pot fi expediate prin e-mail: [email protected].

Pentru mai multe informații, contactați Direcția Relații Internaționale a CCI a R.M. Persoană de contact: Inga Leontean – tel : 022 222626 și accesați pagina evenimentului www.eurasiawindowfair.com.

 

Distribuie acest articol: