Peste 50 de companii autohtone ne vor reprezenta țara la expoziția ”Republica Moldova Prezintă” la Iași, România

12 FB (1)Peste 50 de companii autohtone vor participa în această săptămână la ce-a dea III-a ediție a expoziției “Republica Moldova Prezintă” la Iași, România, organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, cu suportul Primăriei Iași, Camerei Bilaterale de Comerț și Industrie Republica Moldova – România, Oficiul Național al Viei și Vinului, Reţelei Întreprinderilor Europene (EEN) și Camerei de Comerț și Industrie Iași.

Expoziția ce se va desfășura în perioada 20 – 22 septembrie 2019, în fața Palatului Culturii din oraşul Iași, a devenit o platformă sigură pentru asigurarea şi crearea celor mai potrivite condiții, necesare susținerii producătorilor autohtoni și promovării imaginii țării noastre peste hotare.

Evenimentul se așteaptă a fi unul de amploare, ca urmare a succeselor înregistrate la edițiile anterioare, desfășurate în România și anume la Iași, Ploiești și Brașov, și desigur, a cererilor din partea consumatorilor români.

Potrivit președintelui Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova Sergiu HAREA, anul acesta la expoziție participă peste 50 de companii, producători de vinuri și struguri proaspeți; produse alimentare; uleiuri etero-oleaginoase; producători de batoane/ musli cu cereale și fructe; meșteșugari; articole vestimentare; etc.

”Expoziția “Republica Moldova Prezintă” este așteptată cu mare drag în România. Am fost o dată la Ploiești, de două ori la Brașov, suntem a treia oară la Iași și mergem peste o săptămână la Baia Mare. Fiecare ediție a înregistrat succese mari pentru țara noastră, dar cea mai semnificativă rămâne a fi deschiderea magazinelor companiilor autohtone pe teritoriul României, un exemplu fiind brandul ”Alina Bradu” la Brașov, chiar în prima ediție a evenimentului. Cu mândrie menționez că anul acesta, la Iași, 17 vinificatori autohtoni ne vor reprezenta țara la evenimentul ”Iași- Capitala Vinului de Calitate”. Vinificatorii moldoveni împreună cu cei din Județul Iași și-au propus să-și unească eforturile pentru a promova acest domeniu. Totodată, Oficiul Național al Viei și Vinului va organiza un Master Class pentru cei prezenți la expoziție. Tot în prima zi a expoziției va fi organizat un Forum bilateral Republica Moldova-România ”Excelență în Business”. Ziua se va încheia cu un concert marca Alex Calancea Band & Lupii”, a mai spus Sergiu HAREA.

La cele cinci expoziţii desfăşurate anterior în Iași, Brașov și Ploiești, au participat circa 500 de companii, fiind încheiate peste 100 de contracte de colaborare privind exportul de fructe uscate, fructe în ciocolată, vinuri etc.

 Programul evenimentului îl puteți vedea accesând link-ul de mai jos:
https://bit.ly/2lRCzNP

Distribuie acest articol: