Joi, 8 august 2019, la Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) s-a desfășurat Ședința Comitetului pentru Antreprenoriat în Industrie, cu tema „Industria Moldovei: Situația actuală, oportunități de dezvoltare, probleme și soluții”, la care a participat Vadim BRÎNZAN, Ministru al Economiei și Infrastructurii și circa 80 de agenți economici autohtoni din domeniul industriei, din toate filialele CCI a RM.
În cadrul ședinței Sergiu HAREA, președintele CCI a RM a menționat despre rolul Camerei în susținerea producătorilor și totodată a accentual că în ultimii ani, tot mai multe companii autohtone își întrerup activitatea.
”În acest context, CCI a RM a creat Comitetele Sectoriale în Industrie, Agricultură și Servicii, care reunesc peste 80 de antreprenori, interesați nu doar de valorificarea potențialului companiilor pe care îl reprezintă, ci și creșterea economiei Republicii Moldova. Astăzi, un număr mare de companii care doresc să-și promoveze produsele și serviciile, în deosebi pe piața națională, sunt prezente în cadrul acestui dialog deschis, care sperăm, că va fi atât în interesul sectorului industrial, cât și instituțiilor de resort. CCI a RM este un promotor activ al mediului de afaceri, iar una din prioritățile de bază ale instituției camerale este stabilirea relaţiilor dintre întreprinzător şi organele de stat, participarea la elaborarea actelor normative care sînt orientate spre înlăturarea barierelor şi restricţiilor în funcţionarea economiei de piaţă”, a mai spus Sergiu HAREA.
Vadim BRÎNZAN a vorbit despre deschiderea Ministerului Economiei și Infrastructurii Republicii Moldova privind promovarea politicilor de dezvoltare a businessului autohton. Ministrul a solicitat ca propunerile antreprenorilor să fie înaintate către minister.
Agenții economici, reprezentanți ai industriei de prelucrare, textile, cosmetice, produse alimentare, etc., au vorbit despre problemele cu care se confruntă în activitățile cotidiene, în deosebi au fost abordate subiecte privind plasarea produselor autohtone pe piața moldovenească; transparența în cadrul achizițiilor publice; situația aviației civile din țară; insuficiența susținerii din partea statului pentru businessului mic; subvențiile oferite de stat; simplificarea procedurilor de export, etc. De asemenea, agenții economici au insistat asupra modificării legii privind comerțul interior, în vederea susținerii producătorului autohton.
CCI a RM va transmite toate propunerile și întrebările agenților economici, din cadrul ședinței de astăzi, către Ministerul Economiei și Infrastructurii.
Următoarea Ședință a Comitetelor Sectoriale, la care vor participa membrii CCI a RM și Ministrul Finanțelor, va avea loc la data de 14 august 2019, ora 10.00, la CCI a RM.
Notă: ”CCI a RM organizează lunar Ședințe ale Comitetelor Sectoriale, în cadrul cărora, membrii Camerei înaintează un șir de propuneri de soluționare a dificultăților și barierelor în desfășurarea activității în acest domeniu, care rămân a fi actuale și la ziua de azi”.