Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, în parteneriat cu Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO), la inițiativa Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică (GUAM) invită agenții economici autohtoni la Forul de afaceri ”GUAM – Teritoriu de Liber Schimb și Tranzit”, care va avea loc în cadrul reuniunii Șefilor de Guvern ai statelor membre ale GUAM. Evenimentul se va desfășura pe data de 27 martie 2017 în or. Kiev, Ucraina.
Delegația Republicii Moldova va fi condusă de către Pavel FILIP, Prim-ministru al Republicii Moldova.
Scopul evenimentului este de a oferi participanților cele mai recente informații cu privire la dezvoltarea Coridorului de transport/ tranzit GUAM, Zona de Liber Schimb GUAM, precum și de a promova Organizația pentru Democrație și Dezvoltare Economică în calitate de spațiu atractiv pentru investiții, comerț și tranzit. Totodată, unul dintre obiective este de a stimula discuțiile cu privire la importanța cooperării la nivel internațional, în contextul inițiativelor recente de dezvoltare a rutelor de transport și comerț alternative care vor conecta Europa și Asia.
Forul de afaceri va reuni pe o singură platformă reprezentanți ai autorităților publice și mediului privat din statele membre GUAM – Georgia, Ucraina, Republica Azerbaidjan și Republica Moldova. Agenda evenimentului se anexează.
În cazul în care Forul de afaceri ”GUAM – Teritoriu de Liber Schimb și Tranzit” prezintă interes pentru Dumneavoastră, rugăm să Vă înregistrați accesând link-ul – ÎNREGISTRARE, până la data de 21 martie 2017, inclusiv.
Pentru informații suplimentare nu ezitați să ne contactați – 022 22 26 26, [email protected] (Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova – CCI) sau 022 27 36 54, [email protected] (Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova – MIEPO).