Vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova Natalia Calenic, a participat vineri, 17 ianuarie 2020, la Bruxelles, la reuniunea Parteneriatului Estic (PaE), Platforma 2, care a întrunit reprezentanții autorităților publice și a Camerelor de Comerț din şase state din vecinătatea estică a Politicii Europene de Vecinătate: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina.
La eveniment au fost prezenți reprezentanții statelor membre UE și a partenerilor de dezvoltare.
În cadrul evenimentului, Natalia Calenic a relatat despre asistența acordată de instituția camerală, companiilor autohtone, în vederea implementării DCFTA (Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător), precum și organizarea seminarelor în cadrul Academiei Exportatorului, în toate regiunile țării, dar și suportul informațional oferit de colaboratorii CCI a RM din cele 10 filiale, agenților economici din regiuni. Totodată, Natalia Calenic a punctat principalele provocări întâmpinate de mediul de afaceri din țara noastră, precum: alinierea produselor moldovenești la standardele UE, în vederea exportului; identificarea partenerilor externi; etc.
Parte a delegației din țara noastră la eveniment a fost Ministrul Economiei și Industriei, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, care au prezentat progresele dar și prioritățile în domeniile: digitalizare; comerț; dezvoltarea regională și agricultura; reforme structurale, climatul de afaceri.
Reprezentantul Eurochambers și al Comisiei Europene, au anunțat lansarea proiectului nou în cadrul EU4Business ”Connecting Companies Project”, care va fi implementat pe parcursul a 3 ani și va avea două componente de bază: Acordarea asistenței companiilor care intenționează să coopereze cu antreprenorii din alte țări din regiune și Dezvoltarea capacităților Camerelor de Comerț în vederea promovării intereselor antreprenorilor autohtoni.
Notă: Parteneriatul Estic reprezintă o iniţiativă de consolidare şi aprofundare a cooperării UE cu şase state din vecinătatea estică a Politicii Europene de Vecinătate: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina. Totodată, fiecare dintre partenerii estici are libertatea să-şi determine gradul de cooperare cu UE. Astfel, Republica Moldova, Georgia şi Ucraina au ales gradul maxim de apropiere semnând Acordurile de Asociere şi implementând toate condiţionalităţile pentru liberalizarea regimului de vize.