Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, în parteneriat cu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI) și implicarea Centrului Național Anticorupție (CNA) au anunțat lansarea concursurilor „Marca comercială a anului 2019” și „Premiul pentru realizări în domeniul calității 2019” în cadrul unei conferințe de presă.
La conferință au participat Sergiu HAREA, președinte al CCI a RM, Viorel IUSTIN, director general al AGEPI, Ruslan FLOCEA, director al Centrului Național Anticorupție (CNA), Inga VARVARIUC, vicedirector administrativ al Institutului Național de Standardizare (INS), Vladislav COTICI, director general al Agenției Naționale Pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) și alți parteneri.
În cadrul evenimentului a fost aprobat regulamentul și planul de acțiuni al concursurilor.
Potrivit lui Sergiu HAREA, edițiile din acest an ale concursurilor „Marca comercială a anului” și „Premiul pentru realizări în domeniul calității” vin cu unele modificări.
„În acest an, tinerii antreprenori care și-au lansat o afacere vor fi susținuți la nominalizarea „Debutul Anului”, iar procedura de prezentare a pachetului de documente pentru ambele concursuri a fost simplificată. Totodată, concursul „Marca comercială a anului” a fost completat cu o nouă nominalizare – „Implementarea standardelor de integritate în sectorul privat”. Nominalizarea este susținută de către CNA şi PNUD Moldova, proiectul „Lupta cu corupția prin consolidarea integrității în Republica Moldova”, implementat cu sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei”, a declarat președintele CCI a RM.
Ruslan FLOCEA a spus că sectorul privat reprezintă o componentă majoră a sistemului naţional de integritate şi constituie unul din domeniile prioritare de activitate pe latura prevenirii corupţiei, desfăşurate de Centrul Naţional Anticorupţie.
„Ne-am propus să lansăm această nominalizare, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie şi proiectul UNDP Moldova, ca să putem încuraja companiile private care pun în aplicare proceduri eficiente anticorupție, identifică și atenuează riscurile corupției în activitatea lor pentru a-și proteja reputația”, a declarat şeful CNA.
Viorel IUSTIN a menționat în cadrul conferinței că marca reprezintă un instrument important de promovare şi marketing, de atragere și fidelizare a clienților.
„Inițiat în anul 2003 în scopul propagării celor mai de succes practici de promovare a businessului, familiarizării consumatorilor cu topul mărcilor de renume de pe piața autohtonă, precum și reliefării celor mai competitive întreprinderi din Republica Moldova, Concursul „Marca comercială a anului” a devenit un eveniment-reper pentru mediul de afaceri din țară”, a mai spus directorul general al AGEPI.
La ediția a XVII-a a concursului „Marca comercială a anului 2019” pot participa întreprinderi şi organizaţii cu diverse forme de proprietate, persoane juridice înregistrate în Republica Moldova, precum şi persoane fizice care produc bunuri materiale şi/sau prestează servicii pe teritoriul țării. La concurs se admit doar mărcile comerciale (naţionale şi străine) care la momentul depunerii cererii de participare sunt înregistrate şi valabile pe teritoriul Republicii Moldova, conform legislaţiei în vigoare.
Ediţia curentă a concursului numără în total 12 nominalizări şi 11 categorii la care pot aplica pretendenţii la cele mai onorifice distincţii oferite pentru rezultate remarcabile dovedite:
Nominalizările conform criteriilor de consum: „Aprecierea consumatorilor” și „Marcă locală”;
Nominalizările conform criteriilor de profesionalism: „Debutul Anului”; „Export”; „Inter”; „Marca Comercială Responsabilă Social”; „Marcă Consacrată”; „Reputaţie și Încredere” (nominalizare închisă); „Rebranding”; „Femeia în Afaceri”; „Liderul Anului”; „Contribuție Importantă la Dezvoltarea Durabilă”; „Implementarea standardelor de integritate în sectorul privat” și „IMM-ul Favorit al Anului”.
Participanții vor concura pentru premiul mare – Mercuriul de Aur, medaliile de aur, de argint şi de bronz.
„Premiul pentru realizări în domeniul calităţii bunurilor și serviciilor” a ajuns la cea de a VI-a ediție, fiind lansat în 2014 de către Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova în parteneriat cu alte instituții de resort. Acesta are drept scop identificarea companiilor ce au implementat cu succes managementul calității și promovează abordările moderne ale calității.
Premiul este acordat anual pe bază de concurs companiilor și organizațiilor cu diverse forme de proprietate, persoane juridice/fizice înregistrate în Republica Moldova, care produc bunuri materiale şi/sau prestează servicii pe teritoriul ţării, pentru obținerea unor rezultate semnificative în domeniul calității produselor și serviciilor, asigurarea siguranței acestora, precum și pentru punerea în aplicare a managementului calităţii.
La concurs pot participa întreprinderi micro şi mici cu numărul angajaţilor de până la 49 de persoane şi suma anuală a veniturilor de la vânzări de până la 25 mil. lei; întreprinderi medii cu numărul angajaţilor între 49 și 249 de persoane şi suma anuală a veniturilor de la vânzări până la 50 mil. lei; întreprinderi mari cu numărul angajaţilor de peste 249 (cu excepţia întreprinderilor pe poziții de monopol natural) şi cifra de afaceri anuală netă depășind 50 mil. lei și, desigur, întreprinderile ce dețin o poziție de monopol natural și cele declarate dominante pe piețe relevante, conform prevederilor legale.
Participanții vor fi premiați după unele criterii, cum ar fi obţinerea rezultatelor performante de o calitate înaltă; creşterea valorii create pentru consumator; gestionarea activităţii bazate pe orientare strategică, stimulare şi responsabilitate; crearea parteneriatelor; promovarea creativităţii şi inovaţiei; managementul procesual; obţinerea succeselor cu ajutorul personalului; promovarea creativităţii şi inovaţiei și desigur responsabilitate pentru dezvoltare durabilă.
Marele premiu al concursului este „Zeița calității”.
Câștigătorii concursurilor vor fi premiați în luna mai, curent, în cadrul Galei Businessului Moldovenesc.
Reamintim că la ediția de anul trecut a concursului „Marca comercială a anului” au concurat 110 mărci comerciale înregistrate pe piața Republicii Moldova. Cele mai multe cereri de participare au fost depuse pentru nominalizările „Favorita anului” și „Aprecierea consumatorului”. La concursul „Premiul pentru realizări în domeniul calității” au luat parte cca 50 de agenți economici.
Cererile de participare la Concurs și dosarul pot fi depuse până pe 1 aprilie 2020, la sediul Camerei de Comerț și Industrie: bd. Ştefan cel Mare, 151, etaj 2, of. 9; Tel./fax: 022 21-07-25, email: [email protected], Direcţia evenimente de afaceri, târguri și expoziții.
Detalii despre concursuri, regulamente și formulare de aplicare găsiți pe pagina www.chamber.md.