Astăzi, 24 iulie 2020, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), reprezentată de Sergiu Harea, Președinte, a avut o întrevedere cu Kathleen Kao, Maksym Markevych și Ioana Luca, reprezentanții rezidenți ai Fondului Monetar Internațional (FMI) din Republica Moldova.
Discuția s-a axat pe următoarele subiecte:
- Mediul de afaceri și statul de drept în Moldova;
- Principalele provocări pentru întreprinderi;
- Eficacitatea cadrului de drept comercial, aplicarea contractelor și calitatea mecanismelor de soluționare a litigiilor.
În general, o atenție deosebită a fost acordată subiectului ce ține de sistemul judiciar din Republica Moldova. Un raport final în acest sens, cu toate recomandările de rigoare, va fi publicat în luna august 2020, fiind luate în considerație și propunerile instituției camerale.