Atelier ”Stratégies d’amélioration de la qualité des études dans le cadre de la faculté de Comptabilité”

Astăzi Sergiu Harea, Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), a participat la atelierul (seminarul) ”Stratégies d’amélioration de la qualité des études dans le cadre de la faculté de Comptabilité”, organizat de către Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM) în cadrul proiectului ASEM – AUF.

Acest proiect a fost conceput drept urmare a faptului că facultatea de Contabilitate ASEM a întâmpinat, în ultimul timp, o serie de dificultăți în legătură cu elaborarea și implementarea noilor versiuni ale standardelor internaționale ISO 9001 – 2008..

La eveniment au participat rectorul ASEM, Grigore Belostecinic, conferențiari universitari, profesori universitari, lectori și invitați de peste hotare din domeniul respectiv.

Sergiu Harea, în discursul său de salut, a menționat: ”Implementarea ISO în cadrul companiilor din RM, în general și în contabilitate, în special, este un pas considerabil în vederea creșterii competitivității economiei RM prin acordarea unei atenții sporite fiecărui pas în producere sau prestarea de servicii. ASEM acordă o atenție deosebită implementării ISO 9001 – 2008, în special la facultatea de Contabilitate”.

În cadrul atelierului s-a accentuat importanța aliniererii legislației contabile în Republica Moldova la Directivele Europene, aceasta fiind catalizatorul ce impune ajustarea sistemului de management și control al calității serviciilor educaționale la nivelul Departamentului CAAE. Conținutul disciplinelor de contabilitate, audit, analiză economică și control armonizat anterior principiilor IFRS, în prezent trebuie să fie integrat directivelor europene.

IMG-e8dba0027f55f2c97de4231bed77b6a3-V

Distribuie acest articol: