Miercuri, 12 aprilie 2017, 23 de companii autohtone au primit Certificatele și Carnetele de Membru al Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.
Prezent la eveniment, Sergiu Harea, președintele CCI le-a mulțumit membrilor pentru buna colaborare, specificând că instituția camerală este deschisă pentru a ajuta și promova mediul de afaceri din țară. În această ordine de idei, Sergiu Harea i-a invitat pe membrii CCI să participe la Expoziția “Republica Moldova Prezintă”, la Ploiești, România din 27-29 aprilie curent; la Conferința Investițional Internațională din luna iunie, la Bălți dar și la concursurile “Marca Comercială” și “Premiul pentru realizări în domeniul calității”.
Printre membrii care au primit certificate se numără companii din sectorul alimentar, industrial și servicii.