Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) angajează specialist în cadrul direcției relaţii internaţionale.
Cerinţe faţă de candidaţi:
- studii: superioare, în domeniul economiei/ relații internaționale;
- experiență de muncă: minim un an în domeniul marketing, management de proiecte, relațiilor internaţionale;
- cunoașterea limbilor: română, engleză, rusă;
- cunoştinţe de operare PC (MS Office, Windows, Internet).
Competențe:
- cunoaşterea mediului de afaceri din ţară şi de peste hotare;
- gestionarea corespondenţei de afaceri;
- participarea în cadrul meselor rotunde şi grupurilor de lucru;
- promovarea produselor şi serviciilor companiilor autohtone
- comunicare și lucru în echipă;
- cunoştinţe speciale – legislaţia în vigoare a Republicii Moldova.
Responsabilități de bază:
- organizarea misiunilor economice, forumurilor de afaceri, meselor rotunde, conferinţelor internaţionale în Republica Moldova şi peste hotare;
- menţinerea relaţiilor de colaborare cu întreprinderile din Republica Moldova;
- elaborarea programului de afaceri pentru delegaţiile străine în Moldova;
- executarea corespondenţei de afaceri cu CCI străine, instituţii de stat şi alte organizaţii din Republica Moldova şi din străinătate, în domeniul relaţiilor internaţionale;
- cooperarea cu subdiviziuni similare din cadrul camerelor de comerţ din străinătate în vederea semnării acordurilor de cooperare bilaterală;
- promovarea companiilor străine în Republica Moldova prin diverse metode;
- participarea la dialog cu autorităţile publice centrale şi locale în vederea iniţierii şi realizării în comun diverse proiecte ce ţin de dezvoltarea relaţiilor economice internaţionale.
Persoanele interesate pot depune CV-ul la adresa de e-mail: [email protected], până la data de 29 Aprilie 2021.