Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) invită agenții economici la master-class-ul online cu tematica ”Portaluri și baze de date – accesul spre piețele internaționale”, care va avea loc pe data de 27 iulie 2021 cu începere la ora 10.00. Conectarea participanților de la 09:30 – 10:00.
Evenimentul este organizat de Proiectul PNUD ”Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (Ad Trade) în parteneriat cu CCI a RM cu sprijinul financiar al Suediei și Marii Britanii.
Durata evenimentului: 2 – 3 ore.
Locul desfășurării: platforma ZOOM.
Participanți: reprezentanți ai ÎMM-urilor de pe ambele maluri ale râului Nistru.
Limba de comunicare: limba rusă
Vorbitori: reprezentanții Centrului de Comerț Internațional, Camerei de Comerț și Industrie a RM și ai mediului de afaceri de pe ambele maluri ale râului Nistru.
Conținutul:
- Prezentarea ACCESS2MARKETS, Natalia Calenic, Vicepreședinte CCI RM;
Notă: Access2Markets – portal web ce combină baza de date privind accesul pe piață, serviciul de asistență pentru comerț al UE. Este un portal digital, care oferă gratuit toate informațiile necesare pentru a exporta din sau a importa în Uniunea Europeană.
Portalul Access2Markets conține informații despre: Tarife și Taxe; Proceduri vamale; Reguli de origine; Bariere comerciale; Cerințe specifice de produs; Statistici pentru toate statele membre UE și peste 120 de piețe de export din întreaga lume.
În plus Access2Markets furnizează:
- Ghiduri ”pas cu pas” pentru o introducere rapidă în importuri si exporturi;
- Introducere detaliată în reguli de origine;
- Un instrument de evaluare a regulilor de origine;
- Terminologie specifică din domeniul comercial;
- Exemplificarea situațiilor în care tarifele scad progresiv;
- Grafice cu statistici comerciale.
- Simulări practice de accesare a bazelor de date;
- Prezentare ”Instrumente de suport comerț/ITC EaP Trade HelpDesk”, doctor Maria Sokolova, coordonator proiecte Centrul de Comerț Internațional; Prezentarea experienței (reprezentanți ai mediului de afaceri de pe ambele maluri ale r. Nistru)
- Sesiune de întrebări/răspunsuri.
În cazul interesului de participare la master-class-ul online, vă rugăm să efectuați înregistrarea online până la data de 26 iulie 2021 inclusiv. Pentru înregistrare accesați link-ul, aici.
Persoanele înregistrate (prin intermediul formularului completat online) vor primi acces printr-un link expediat prin e-mail. Doritorii de a participa la evenimentul online trebuie să dispună în mod obligatoriu de calculator sau telefon mobil cu conexiune nelimitată la Internet, cameră web și microfon.
Pentru informații suplimentare și confirmări, vă puteți adresa la Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, persoană responsabilă Inga Leontean tel: 022 22 26 26, [email protected].
Participarea este gratuită!