La data de 21 iulie 2021, la sediul Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), Vicepreședintele Mihai Bîlba, a avut o întrevedere cu Excelența Sa Muhammad Amhar Azeth, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Indonezia în Republica Moldova, cu reşedinţa la Bucureşti, și cu Regia Mutiara Rozuah, Secretar Afaceri Economice, din cadrul Ambasadei.
În cadrul discuției, Vicepreședintele CCI a RM a făcut o trecere în revistă a activităților anterioare comune pe care le-a avut instituția camerală cu partenerii din Indonezia, a mulțumit pentru suportul acordat de partea indoneziană companiilor autohtone în accesarea pieței din Indonezia și a reiterat întreaga deschidere spre noi colaborări pe domenii de interes comun. Totodată, Mihai Bîlba a prezentat potențialul economic și climatul investițional al Republicii Moldova, precum și serviciile oferite de CCI ce vin în facilitarea cooperării comerciale între operatorii economici din ambele state.
De asemenea, Mihai Bîlba a invitat partea indoneziană la viitoarele evenimente expoziționale organizate de CCI a RM în țară dar și peste hotare: ”Republica Moldova Prezintă la Iași”, ”Republica Moldova Prezintă la Brașov” România, precum și la expoziția națională ”Fabricat în Moldova” organizată la Chișinău.
La rândul său, Excelența Sa Muhammad Amhar Azeth, a indicat sectoarele de interes moldo-indoneziene, și a vorbit despre potențialul celor două state în domeniul de export-import de produse și servicii, precum și interesul Republicii Indonezia în dezvoltarea unui program de schimb cultural pentru tineri și extinderea, de ambele părți, a pieții muncii.
Ca urmare a reuniunii s-a decis organizarea în viitorul apropiat, a unui eveniment comun cu participarea agenților economici din ambele state, unde companiile să-și expună domeniile specifice de interes pentru importul și exportul de produse și servicii.