Oportunitățile creării unui Cluster Transfrontalier discutate cu producătorii din sectorul Plantelor Aromatice și Medicinale

11La data de 7 septembrie 2022, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) în calitate de partener de implementare a proiectului  “HEGO – plante pentru creștere economică”, a organizat sesiunea de consultare a mediului de afaceri privind relevanța creării unui Cluster Transfrontalier și identificarea oportunităților de dezvoltare a sectorului Plantelor Aromatice și Medicinale.

Potrivit Nataliei CALENIC, vicepreședintele CCI a RM, instituția camerală a organizat activități de consultare similare și cu reprezentanții autorităților publice centrale și locale, cât și cu instituțiile de învățământ și de cercetare. ”Organizăm aceste activități pentru a reuși să reunim atât actori importanți din lanțul valoric al sectorului produselor pe bază de plante erbacee, cât și producătorii, cadrele universitare, autoritățile locale, pentru acumularea informațiilor la nivel național și regional, despre: competențele, necesitățile și așteptările actorilor în domeniu, precum și despre relevanța creării ”Herb Clusterului” în sectorul Plantelor Aromatice și Medicinale.”

În cadrul sesiunii s-a discutat despre dificultățile pe care le întâmpină producătorii din sectoarele de creștere, producere și promovare a plantelor și produselor din plante cu valoare comercială adăugată, precum și s-a analizat oportunitățile înființării unui Cluster Transfrontalier de profil.

De asemenea, participanții la sesiune au fost informați despre lansarea sondajul de cercetare dedicat dezvoltării Plantelor Aromatice și Medicinale, iar, ca urmare a analizei acestor sondaje, va fi elaborat conceptul de dezvoltare a Clusterului, identificarea instrumentelor utile pentru activitatea lui, eleborarea unui plan operațional și financiar, precum și identifacerea instituțiilor care își vor exprima disponibilitatea de a deveni membri ai acestui Cluster.

Notă: Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, iar obiectivul acestuia este de a moderniza întreprinderile asociate cu cultivarea și promovarea plantelor și produselor din plante cu valoare comercială adăugată și de a contribui la sporirea oportunităților comerciale transfrontaliere a întreprinderilor din țările bazinului Mării Negre.

CCI a RM desfășoară această activitate în parteneriat cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului – ODA, prin intermediul  Programului Operațional Comun de Cooperare în Bazinul Mării Negre 2014-2020, iar țările imlicate în dezvoltarea acestui sector sunt: Moldova, Grecia, Armenia, Georgia.

.

Distribuie acest articol: