Președințele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) Sergiu Harea a participat, la data de 4 octombrie curent, la masa rotundă „Acțiunile partenerilor sociali pentru asigurarea salariilor juste”, organizată de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM).
În discursul său, Sergiu Harea a reiterat importanța creșterii competitivității economiei naționale cât și necesitatea unei strategii clare pentru diminuarea crizei în companii. Președintele CCI a menționat și că în prezent sectorul privat se confruntă cu o lipsă a forței de muncă, iar productivitatea muncii este cea mai joasă din regiune. ”Ne bucurăm că unele companii oferă tichete de masă și transport, iar CCI a venit și cu inițiativa ca angajatorul să ofere și tichete pentru sport, și desigur, continuăm să susținem importanța formării continuă la companii. Astfel, încurajăm antreprenorii să devină mai competitivi”.
La eveniment au participat conducerea CNSM, președinți ai centrelor sindicale național-ramurale, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă, etc
În cadrul mesei rotunde, participanții au lansat un Apel în care au fost trasate un șir de priorități ale partenerilor sociali care să contribuie la asigurarea unei munci decente în Republica Moldova. Printre acestea enumerăm următoarele:
- stabilirea unui salariu minim pe țară în mărime de cel puțin 5000 de lei pentru anul 2023;
- perfecționarea Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar;
- elaborarea unui nou indicator de evaluare a nivelului de trai al populației, ținând cont de necesitățile reale ale acesteia;
- creșterea ponderii salariilor în cifra de afaceri și structura cheltuielilor, astfel încât să fie asigurată o distribuire echitabilă a veniturilor întreprinderilor între angajatori și salariați.
Totodată, s-a menționat necesitatea perfecționării cadrului legal care vizează calcularea salariului mediu; continuarea contracarării muncii nedeclarate și a achitării salariilor „în plic”; susținerea și intensificarea dialogului social, inclusiv care vizează negocierea și încheierea contractelor colective de muncă și a convențiilor colective la nivel ramural și teritorial; elaborarea unui mecanism prin care să fie asigurată cuprinderea cu contracte colective de muncă a circa 70 la sută din salariați, în conformitate cu prevederile Directivei UE privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.
Mai multe detalii vedeți aici.