Problemele din sectorul economic discutate de membrii Camerei de Comerț și Industrie cu Dorin Recean, candidatul desemnat de către președinta țării Maia Sandu pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova

330377365_530066979239796_6707537799317429841_nConducerea și membrii Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) au avut, la data de 14 februarie 2023, o ședință de lucru cu Dorin Recean, candidatul desemnat de către președinta țării Maia Sandu pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, în cadrul căreia s-a discutat despre problemele pe care le întâmpină agenții economici în activitatea lor curentă.

Președintele CCI Sergiu Harea a relatat despre direcțiile prioritare de activitate ale instituției camerale pentru anul curent, evidențiind importanța dialogului cu instituțiile statului în scopul promovării intereselor mediului de afaceri, digitalizării serviciilor CCI pentru antreprenori dar și necesitatea concentrării eforturilor pentru asigurarea eficienței energetice, pregătirea forței de muncă, etc. CCI a venit cu propuneri pentru programul de guvernare, ce prevede facilității pentru antreprenorii autohtoni.

Membrii Consiliului și directorii filialelor prezenți la ședință, au vorbit despre problemele din sectoarele industrie, agricultură, servicii, dar și provocările din regiune.

Dorin Recean și Conducerea CCI au convenit că vor lucra în comun pentru îndeplinirea priorităților enunțate -disciplină în instituții, securitatea țării și dezvoltare economică.

Distribuie acest articol: