Camera de Comerț și Industrie a Repubicii Moldova (CCI a RM) vă informează că elevii din învățământul dual vor beneficia de un pachet social care include burse de studii, cazare în căminul instituției și o remunerație de formare profesională nu mai mică decât salariul minim pe țară. În același timp, angajatorii își vor reduce costurile aferente pregătirii brațelor de muncă necesare.
Astfel, în cadrul ședinței Guvernului Republicii Moldova din 28 februarie 2023, executivul a aprobat, la propunerea Ministerului Educației și Cercetării, cadrul normativ pentru implementarea Legii cu privire la învățământul dual în Republica Moldova. Acesta include criteriile privind conformitatea agentului economic pentru asigurarea calității formării profesionale prin învățământ dual și Regulamentul privind modul de compensare a cheltuielilor unităților din învățământul dual.
Sergiu HAREA, președintele CCI a RM a salutat adoptarea proiectului propus și a reiterat importanța acestei forme de învățământ, atât pentru instituții de învățământ, elevi, dar și agenți economici.
„Având în vedere că este legea în vigoare, agenții economii ne întreabă când vor fi actele normative aprobate, pentru a pune în practică cele stipulate. Tot mai multe companii sunt interesate de dual. Astfel, pentru anul de studii 2023-2024 se prognozează implicarea în sistem dual a 118 unități economice, cu o cerere de peste 1100 de elevi. Potrivit prognozelor CCI, pentru anul viitor cifrele ne arată că peste 2000 de elevi vor fi implicați în dual, pentru a învăța în cadrul întreprinderii. Conform datelor statistice ale CCI, 70% din acesti tineri rămân în cadrul companiei, ceea ce este un lucru foarte important, deoarece acești tineri au o bună pregătire. Totodată, vreau să menționez că crește și numărul instituțiilor VET care doresc să implementeze acest sistem de învățământ. Anul acesta de studii sunt implicate 27 de instituții de învățământ, iar pentru anul viitor se preconizează 29. Vă asigur că CCI va continua să promoveză învățământul dual”, a menționat președintele CCI a RM.
„Cadrul normativ vine cu mai multe facilități pentru elevii și agenții economici din învățământul dual. Absolvenții vor avea mai multe oportunități de a se angaja și a rămâne să lucreze în Republica Moldova. La rândul lor, agenții economici implicați în învățământul dual vor avea posibilitatea să selecteze și să-i angajeze pe cei mai buni absolvenți, beneficiind de compensarea de până la 50% a cheltuielilor suportate. Pentru aceasta, în Legea bugetului de stat pentru anul 2023 sunt incluse alocații bugetare în sumă de 10 milioane de lei”, a afirmat ministrul Educației și Cercetării, Anatolie TOPALĂ.
Regulamentul privind modul de compensare a cheltuielilor unităților din învățământul dual stabilește categoriile de cheltuieli eligibile și procedura de compensare a acestora. De asemenea, pentru facilitarea cooperării între agenții economici și instituțiile de învățământ profesional tehnic, a fost instituit Registrul unităților din învățământul dual.
În Republica Moldova, învățământul dual este implementat din anul 2014. Rata de angajare a absolvenților programelor de formare profesională prin intermediul sistemului dual este de peste 70%. În anul academic 2022-2023, învățământul dual este realizat în 27 de instituții de învățământ profesional tehnic, în parteneriat cu 127 de agenți economici, care asigură instruirea și formarea a circa 1.500 de elevi.