Joi, 18 mai 2023, inițiativele legate de voucherele pentru sport, tichetele de masa și optimizarea impozitării excesive a fondului de salarii în economia națională au fost discutate pe platforma Grupului de lucru nr. 6 „Dezvoltarea Pieței Muncii” (GL 6) din cadrul Consiliului Economic de pe lângă Prim-ministrul Republicii Moldova, la care au participat cca 40 de membri ai Consiliului.
În cadrul ședinței, a fost examinat proiectul cadrului legal aferent măsurilor de susținere a agenților economici care stimulează productivitatea muncii prin intermediul voucherelor pentru sport destinate angajaților, iar Sergiu HAREA, președintele CCI a RM și președintele GL 6 a reiterat importanța acestora, menționând: „Inițiativa legislativă legată de tichetele de sport, lansată în luna februarie de către CCI și un grup de deputați, are ca scop încurajarea unui mod de viață sănătos, creșterea productivității muncii angajaților și implicit competitivității întreprinderilor și economiei naționale.”
De menționat că conceptul de tichet de sport urmează a fi introdus prin modificarea Legii Nr. 166 din 21-09-2017 care va fi redenumită în „Legea cu privire la tichetele de masă și tichetele de sport” și va prevedea dreptul de acordare de către angajator salariaților tichetelor de sport, pentru a fi folosite ca instrument de plată în scopul procurării de servicii în domeniul activităților sportive.
Printre modificările propuse, se prevede că angajatorul este în drept să suporte cheltuieli pentru hrană pentru un angajat, care vor fi deduse în scopuri fiscale conform art. 24 alin. (19) din Codul fiscal, ori să acorde tichete de masă, fiind permisă doar o singură opțiune.
Valoarea nominală deductibilă în scopuri fiscale a unui tichet de masă și tichetele de sport pentru o zi lucrătoare nu va depăși 2% din cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real.
În cadrul ședinței, Dumitru COZMOLICI, director „UP Servicii” SRL a vorbit despre importanța tichetelor de masă, care sunt un beneficiu important pentru salariați, deoarece le oferă posibilitatea să-și acopere costurile de masă în timpul orelor de lucru.
Potrivit lui Dumitru COZMOLICI, actualizarea prevederilor legale va genera creșterea valorii acestor tichete, fapt care va spori puterea de cumpărare și va îmbunătăți nivelul de trai a salariaților.
Alte aspecte importante ale acestei inițiative, discutate în cadrul ședinței, țin de digitalizarea tichetelor de masă și de excluderea impozitării și contribuțiilor sociale la utilizarea tichetelor de masă. Aplicarea acestora va duce la micșorarea fenomenului achitărilor salariilor în plic.
De asemenea, în cadrul ședinței, Igor CRAPIVCA, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri „TIMPUL” a vorbit despre optimizarea impozitării excesive a fondului de salarii în economia națională. Potrivit dumnealui, este nejustificată din punct de vedere economic impozitarea veniturilor cetățenilor sub nivelul de existență. În primul rând, este necesar să se introducă măsuri care să contribuie la scoaterea veniturilor persoanelor fizice inclusiv plata pentru muncă „din umbră” și, creșterea investițiilor în economia Republicii Moldova.
Inițiativa reformării sistemului defalcărilor din fondul social, vine să soluționeze problema impozitării excesive a fondului salarial. Drept rezultat al aplicării acestei inițiative se așteaptă o creștere a bugetului național cu 200% pe parcursul a 3-4 ani, concomitent cu reducerea cheltuielilor aferente impozitului social al agenților economici.
Acest subiect a fost abordat anterior pe diferite platforme, inclusiv și în contextul elaborării politicii fiscale și vamale. Astfel de măsuri/ inițiative pot servi drept sursă principală și motivatoare pentru munca onestă, legală și productivă.
Participanții la ședința de astăzi au susținut inițiativele abordate, care urmează a fi însoțite de analize de impact ex-ante și înaintate autorităților competente spre considerare.