La data de 30 mai 2023, Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova Sergiu HAREA a participat la întrevederea cu membrii instituției camerale din stânga Nistrului, înregistrați permanent sau temporar drept agenți economici ai Republicii Moldova. În cadrul evenimentului, care s-a desfășurat în format online, a fost prezentată informația cu privire la activitatea CCI a RM pe parcursul ultimilor ani și noile servicii accesibile, inclusiv în regim online.
În cuvântul său de salut, Sergiu HAREA a precizat că scopul instituției camerale este acela de a susține mediul de afaceri, îndemnând antreprenorii să-și expună problemele, care ulterior vor fi transmise autorităților competente pentru a găsi soluții concrete de care să beneficieze afacerile.
În cadrul reuniunii, antreprenorii s-au axat în special pe subiectele aferente activității de import-export și facilitării tranzacțiilor în sfera sistemului bancar valutar.
Toate întrebările și propunerile parvenite în urma dialogului vor fi sistematizate și expediate autorităților competente.
La moment, este primordială necesitatea de a susține și de a proteja businessul autohton, care este foarte afectat de evoluțiile negative pe piața internă și cea mondială.
CCI a RM își exprimă convingerea în faptul că relațiile de colaborare dintre instituțiile noastre se vor intensifica pentru dezvoltarea și îmbunătățirea mediului de afaceri.