La data de 20 iunie curent, la sediul Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a avut loc întrevederea de curtoazie a Președintelui instituției camerale Sergiu HAREA cu Ambasadorul nerezident al Statului Israel în Republica Moldova, Excelența Sa, Joel LION.
În cadrul întrevederii a fost făcut un schimb de opinii cu referire la situația actuală a relațiilor comerciale bilaterale dintre Republica Moldova și Israel. La fel, a fost reiterat subiectul necesității fortificării și impulsionării dezvoltării acestor relații.
În aceiași ordine de ideii, Sergiu HAREA a lansat invitația de participare a companiilor din Israel, cu un stand de țară, la edițiile expozițiilor ”Fabricat în Moldova”, care se desfășoară anual la Chișinău.
Schimburile comerciale dintre Republica Moldova și Statul Israel, în 2022, au înregistrat cel mai înalt nivel din ultimii 5 ani, însumând peste 42 milioane dolari SUA.