Universitatea Cooperatist – Comercială din Moldova (UCCM), membră a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) înscrie o bogată experiență și frumoase tradiții de aproape trei decenii, reușind să devină instituție-lider în formarea profesională a specialiștilor în domeniul comercial-economic și cel cooperatist.
Programele de studii oferite de UCCM sunt orientate spre performanță și excelență, corespund celor mai exigente standarde de calitate, fapt confirmat prin aprecierile experților și acreditarea academică și științifică națională și internațională.
UCCM dispune de un corp didactic performant. Personalul academic a imprimat orientarea predominant practică ca o particularitate importantă acordată formării profesionale care să permită absolvenților integrarea plenară și rapidă pe piața muncii.
În scopuri academice UCCM oferă o infrastructură educațională și de cercetare modernă. Biblioteca digitală a devenit parte integrantă al mediului informațional al instituției.
Universitatea promovează activ mobilitatea academică a studenților, a personalului științifico-didactic și administrativ (cu instituții-partenere din Spania, România, Franța, Italia, Croația ș.a), precum și implementează cu succes proiecte de consolidare a capacității instituționale în cadrul programelor ERASMUS+. În baza parteneriatului cu Universitatea ”Dunărea de Jos” din
Galați” (UGAL), UCCM promovează ”internaționalizarea acasă” prin ținerea cursurilor de către profesorii de la UGAL în cadrul UCCM, oferind astfel studenților oportunitatea obținerii a două
diplome la finalizarea cu succes a studiilor, emise de ambele instituții.
Aderarea UCCM la comunitatea de 960 de universități din 94 de țări, semnatare a Magna Charta Universitatum, dezvoltarea parteneriatelor bilaterale cu peste 40 de instituţii de învăţământ
superior prestigioase din ţară şi de peste hotare, oferă vaste posibilități pentru schimburi academice, implementarea bunelor practici internaționale în domeniul educației, cercetării în activitatea UCCM.
Colaborarea cu mediul de afaceri, asociațiile profesionale, inclusiv cu Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (membru al căreia UCCM este de circa două decenii), facilitează deschiderea spre comunicare profesională. Cu suportul CCI, UCCM a devenit prima Universitate din Republica Moldova care și-a certificat extern propriul Sistem de Management al Calității (2009) în baza ISO 2001:2015.
Absolvenții UCCM activează cu succes în cele mai variate domenii din sectoarele public și privat în calitate de manageri, experți, administratori, cadre didactice, performanțele lor fiind înalt
apreciate de companiile naționale și cele internaționale.
Vino să fii parte a comunității UCCM!
Păstrează tradiția, susține inovarea!