Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova invită presa acreditată la premierea celor mai performante mărci comerciale și cei mai competitivi producători autohtoni- “Gala Businessului Moldovenesc”, vineri, 16 iunie 2017, la Radisson Blu Leogrand Hotel, mun. Chișinău, str. Vlaicu Pârcălab 79, începând cu ora 17:00.
În cadrul evenimentului organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova în parteneriat cu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală vor fi înmânate distincțiile concursurilor „Marca comercială a anului 2016″, „Premiul pentru realizări în domeniul calității” și Medalia de aur a Expoziției naționale „Fabricat în Moldova”.
La “Gala Businessului Moldovenesc” vor fi prezenți agenți economici, reprezentanți ai Parlamentului și Guvernului, ai administrației publice locale, ambasadori acreditați în Republica Moldova, parteneri de dezvoltare, Camere de Comerț mixte, membrii comitetelor organizatorice ale celor două concursuri.
Concursul „Marca comercială a anului” a fost inițiat în anul 2003, cu scopul de a reliefa cele mai reuşite proiecte în domeniul creării şi promovării mărcilor comerciale autohtone pe piaţa internă şi externă, a spori competitivitatea lor şi a contribui la creșterea profesionalismului echipelor de marketing. La ediția curentă a competiției participă 93 de mărci comerciale naționale.
Concursul „Premiul pentru realizări în domeniul calităţii” este la a treia ediție și are ca obiectiv promovarea companiilor ce implementează standarde în domeniul managementului calităţii şi motivarea întreprinderilor autohtone să penetreze noi pieţe de desfacere cu produse competitive şi calitative. Pentru marele premiu anul acesta concurează 36 de companii.
Medalia de aur a Expoziției naționale „Fabricat în Moldova” se decernează administrațiilor publice locale care au reușit să prezinte la standuri comune a consiliilor raionale produsele și serviciile din regiunea lor.
Premierea învingătorilor celor trei manifestări va fi organizată pentru al treilea an consecutiv sub genericul „Gala Businessului Moldovenesc”.
Presa interesată să participe la eveniment, este rugată să confirme prezența până joi, 15 iunie 2017, ora 14.00 la adresa de e-mail: [email protected] sau la nr de tel.: 022 24 14 80/ 060 65 98 40.