La 29 noiembrie a.c., Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a participat la consultări publice asupra proiectului de Strategie de dezvoltare a comerțului interior al mun. Chișinău „Comerț- 2030″, organizate de Direcția generala economie, comerț și turism a consiliului municipal.
In cadrul ședinței au fost prezentate și discutate principalele prevederi din documentul strategic care urmează să fie implementate de autoritatea publică locală APL cu aportul și susținerea mediului de afaceri, reprezentanții asociațiilor profesionale, societate civilă și partenerii de dezvoltare.
În cadrul ședinței, Natalia Calenic, vicepreședinte CCI a RM a prezentat rezultatele sondajului desfășurat de Camera de Comerț și Industrie în rîndul comercianților și consumatorilor, precum și rezultatele studiului care reflectă problemele și așteptările mediului de afaceri în domeniul regulilor de comerț local.
Temele abordate în sondaj au inclus: principalele bariere/probleme cu care se confruntă antreprenorii; aspecte de infrastructură de comerț; calitatea și siguranța mărfurilor și produselor în alimentație publică; utilizarea comerțului electronic; transparența etc.
Conform sondajului, promovarea comerțului cu mărfuri autohtone, constituie obiectivul prioritar atât pentru comercianți (79% din respondenți), cât și consumatori (62%). Alte domenii de importanță majoră în viziunea mediului de afaceri sunt cele legate de dezvoltarea comerțului electronic, perfecționarea cadrului de reglementare a activității de comerț interior, prevenirea și combaterea comerțului neautorizat și asigurarea cu personal calificat.
Participanții la consultări publice care reprezintă sectorul privat și societatea civilă au avut posibilitatea de a dialoga cu autorii Strategiei și înainta propuneri care vor fi luate în considerare la definitivarea proiectului.
Nota: Prin implementarea Strategiei, autoritatea locală propune să realizeze următoarele 3 obiective strategice:
- Asigurarea unui cadrul normativ și instituțional de comerț interior eficient, transparent și previzibil.
- Dezvoltarea infrastructurii comerciale moderne și accesibile.
- Creșterea consumului de produse locale și sănătoase.
Strategia „Comerț- 2030” va contribui la dezvoltarea municipiul Chișinău ca o capitală modernă care oferă un climat de afaceri atractiv și favorabil dezvoltării comerțului interior, gestionat de administrația transparentă ce răspunde rapid și eficient nevoilor consumatorilor și mediului de afaceri în conformitate cu cele mai avansate standarde și practici internaționale.
Proiectul strategiei și plan de acțiuni poate fi consultat aici https://comert.chisinau.md/