Experiența și bunele practici ale țărilor din regiunea Dunării privind dezvoltarea învățământului dual au fost prezentate pe data de 22 iunie curent, în cadrul atelierului de lucru „Învățământul dual și alte forme moderne de instruire la locul de muncă în țările din regiunea Dunării”. La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților publice centrale, parteneri de dezvoltare și reprezentanți din Slovacia, Serbia, Germania și Austria.
Învățământul dual este o formă de pregătire care asigură o forță de muncă calificată, conform nevoilor pieții, deoarece acest proces presupune participarea activă a agenților economici. Învățământul dual este pilotat în Republica Moldova începând cu anul 2014, iar în prezent, circa 9 instituții de învățământ efectuează formarea profesională prin sistemul dual, în colaborare cu 14 agenți economici parteneri, fiind pregătiți circa 220 elevi la 9 meserii.
În deschiderea evenimentului, viceministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Anastasia Oceretnîi a menționat că interacțiunea dintre sistemul de formare profesională și piața forței de muncă din Republica Moldova este încă insuficientă, agenții economici confruntându-se cu lipsa forței de muncă și calificarea joasă a acesteia.
„Este necesară consolidarea și extinderea colaborării instituțiilor de învățământ profesional cu angajatorii și cu asociațiile profesionale, pentru a promova învățământul dual în țara noastră. Atelierul de astăzi ne va oferi oportunitatea de a cunoaște practicile țărilor din Regiunea Dunării și de a identifica soluții pentru dezvoltarea învățământului dual în Republica Moldova”, a spus viceministra.
Prezent la eveniment, Sergiu Harea, președintele Camerei de Comerț și Industrie a RM a vorbit despre “Rolul Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova în învățământul dual”. Potrivit lui Sergiu Harea, instituția camerală promovează învățământul dual în rândul întreprinderilor moldovenești și organizează seminare de instruire și certificare a maiștrilor-instructori în producție. În acest context, președintele CCI a RM a spus că în anul de studii 2017-2018, cca 660 de elevi vor fi instruiți în peste 30 de companii autohtone, în cadrul învățământului profesional tehnic.
În cadrul atelierului, experții din Austria, Germania, Slovacia și Serbia le-au vorbit participanților despre beneficiile învățământului dual din perspectiva angajatorilor, despre cadrul de reglementare a învățământului dual și soluții pentru identificarea meseriilor la care poate fi practicat învățământul dual.
Atelierul de lucru a fost organizat de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei în comun cu Ministerul Educației, în calitate de coordonatori ai priorității nr.9 „Investiții în oameni și capacități” a Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, cu suportul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei.