Vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) Mihai Bîlba, a evidențiat rolul instituției camerale în dezvoltarea relațiilor comerciale bilaterale moldo-române, în cadrul Forumului Economic Regional Moldova, ce se desfășoară în perioada 4-6 iulie 2024, la Vatra Dornei, România.
În cadrul panelului „Conlucrarea România – Republica Moldova prin Regiunea Moldovei”, Mihai Bîlba a reiterat că România este primul partener comercial al Republicii Moldova, dar şi primul investitor străin din țara noastră.
„Republica Moldova are o cooperare frumoasă cu România. Cel mai proaspăt exemplu, este cea de a 4-a ediție a expoziției „Republica Moldova Prezintă”, organizată în Piața Sfatului din orașul Brașov, unde peste 40 de companii moldovenești și-au prezentat produsele și serviciile unui număr de peste 15 000 vizitatori. Pe parcursul celor 3 zile de expoziție au fost inițiate peste 20 contacte și acorduri de intenție dintre agenții economici din cele două state. De asemenea, din anul 2016, organizăm acest frumos eveniment în peste 6 regiuni din România, și ne dorim ca această expoziție să devină una tradițională, pentru că suntem așteptați de consumatorii români, iar acest lucru ne face mult mai competitivi. Totodată, antreprenorii din Moldova și România au participat la evenimente comune, cum ar fi misiuni economice, forumuri, schimb de experiențe, iar din acest an, CCI a RM și colegii din Brașov, au lansat Programul de Sporire a Capacităților Managerilor din Republica Moldova, care stabilesc contacte de afaceri cu antreprenori din România. CCI a RM are o cooperare frumoasă cu instituția camerală română, iar Filiala Ungheni a CCI a RM având chiar semnate mai multe contracte de cooperare cu Camerele regionale din România. Suntem deschiși pentru o cooperare eficientă”, a menționat Mihai Bîlba.
Totodată, vicepreședintele a adus mulțumiri organizatorilor evenimentului- Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale (CAPDR) pentru posibilitatea de a promova inițiativele de dezvoltare economică ale Republicii Moldova la acest eveniment.
Între 4 și 6 iulie 2024, Centrul Muzeal Cazinoul Băilor din Vatra Dornei găzduiește cea de-a XVIII-a ediție a Forumului Economic Regional Moldova. Acest eveniment reunește experți, lideri și factori de decizie pentru a discuta planificarea și cooperarea necesară în vederea atingerii obiectivelor strategice stabilite pentru Moldova 2030
Obiectivul central al Forumului îl constituie asigurarea condițiilor necesare de “Planificare și Cooperare pe obiectivul strategic: Moldova 2030“.
Notă: În prezent, Republica Moldova şi România au semnate 185 de tratate în diverse domenii. Pe parcursul anului 2023, România s-a clasat pe locul 1 printre partenerii comerciali ai Republicii Moldova la nivel mondial, cu o pondere de 21,4% din valoarea comerțului total. Valoarea comerțului exterior al Republicii Moldova cu România a înregistrat pe parcursul anului 2023, suma de 2,7 mlrd. USD. Comparativ cu anul 2022, valoarea comerțului bilateral a scăzut cu 5,8%, urmare descreșterii importului de mărfuri române pe piața Republicii Moldova, cu 21,1%. Soldul a constituit -120,8 mln. USD, în favoarea Republicii Moldova.