La CCI a RM s-a dat startul unui nou program de formare pentru maiștrii-instructori

IMG_1883Vineri, 26 iulie 2024, la Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), în contextul demarării Proiectului „Accelerarea Educației Duale în Republica Moldova”, finanțat de Liechtenstein Development Service Moldova, s-a dat start primului program de formare pentru maiștrii-instructori de la unitățile economice din țară.

Astfel, 26 de maiștri-instructori înscriși la curs, vor studia aspecte ce țin de specificul învățământului dual, precum și psihologia, pedagogia generală; proiectarea și realizarea planului de instruire practică la unitatea economică; modele de realizare a lecțiilor practice; etc., pe parcursul a 600 de ore academice (150 contact direct, 450 studiu individual).

Prezent la eveniment, Sergiu Harea, președintele CCI a RM a menționat că instituția camerală funcționează ca un intermediar între instituțiile de învățământ profesional tehnic, unitățile economice și partenerii de dezvoltare, facilitând colaborări și implementarea proiectelor educaționale menite să pregătească viitoarea forță de muncă calificată. „Susținerea și dezvoltarea mediului de afaceri în Republica Moldova este o prioritate a CCI a RM. De aceea, împreună cu Proiectul „Accelerarea Educației Duale în Republica Moldova”, finanțat de Liechtenstein Development Service Moldova, astăzi, dăm start instruirilor pentru maiștrii- instructori de la companii din diferte sectoare ale economiei naționale, cum ar fi: agro-alimentar, turism, sănătate, transport, construcții, ș.a. Sunt sigur că la finalul programului de instruire veți avea pregătirea necesară pentru formarea specialistului competitiv pe piaţa muncii“, a declarat Sergiu Harea.

Programul este acreditat de Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educație și Cercetare (ANACEC).

Acest program este desfășurat în cadrul Proiectului „Accelerarea Educației Duale în Republica Moldova”, finanțat de Liechtenstein Development Service Moldova.

Notă: Învăţământul dual reprezintă o formă alternativă a învăţământului profesional tehnic. Aproximativ 30% din studii se desfăşoară în sălile de curs, iar 70 %, în practică, la agenții economici. În Republica Moldova sunt cca 30 de instituţii de învățământ care au implementat sistemul dual. În prezent, peste 140 de companii din Republica Moldova implementează învățământul dual, în care sunt instruiți peste 1 mie 700 de elevi. 

Distribuie acest articol: