Întâlnire de lucru la Căușeni cu agricultorii afectați de secetă severă

IMG_1935Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a participat la o ședință de lucru cu agricultorii afectați de seceta severă și grindina din acest an. La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale, agricultori și reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) și Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultori (AIPA), dar și specialiștii CCI a RM.

Angela Talambuță, Șefa Secției Juridice, Personal și Documentare din cadrul CCI a RM, a prezentat procedura de eliberare a Avizului de atestare a impedimentului justificator, cadrul legal aplicabil, procesul de depunere și examinare a cererilor precum și condițiile de emitere a avizului. Acest aviz este esențial pentru justificarea neexecutării obligațiilor contractuale din motive ce nu depind de voința părților (de forță majoră) și este des solicitat de agricultori pe motiv de secetă și alte calamități naturale. Astfel neexecutarea obligației debitorului este justificată dacă ea se datorează unui impediment în afara controlului debitorului și dacă debitorului nu i se putea cere în mod rezonabil să evite sau să depășească impedimentul sau consecințele acestuia.

CCI a RM  eliberează acest aviz, conform Codului Civil, Regulamentului CCI a RM nr. 35/1 din 25.09.2020 și Ghidului din domeniul agrar (acte respective pot fi accesate aici https://chamber.md/aviz-de-atestare-a-impedimentului-justificator/) Avizul atestă circumstanțele survenite ca urmare a unor fenomene naturale, acte normative/administrative sau alte evenimente în afara controlului debitorului, care pot fi invocate ca impediment justificator în contextul raporturilor contractuale comerciale. Avizul de atestare a impedimentului justificator constituie un mecanism de suport pentru agricultori, ajutându-i să facă față pierderilor cauzate de calamități naturale, precum seceta și grindina.

În cadrul ședinței, discuțiile s-au axat pe consecințele secetei și crizei climatice, care au provocat pagube semnificative culturilor din grupa II (porumb, floarea soarelui, sorg și altele). Agricultorii au subliniat că seceta și grindina au afectat grav producția, procesele de creștere, coacere și maturare ale culturilor prășitoare continuă să fie dificile, în special în sudul țării mai ales că majoritatea se confruntă cu dificultăți în respectarea obligațiilor contractuale-financiare.

Agenții economici interesați sunt invitați să depună solicitările în format electronic pentru a iniția procedura de obținere a acestui aviz.

Solicitările pot fi depuse aici: https://chamber.md/aviz-de-atestare-a-impedimentului-justificator/

Pentru informații suplimentare, contactați:

  • Persoană responsabilă: Angela Talambuță
  • Telefon: 068 577 116, +373 23 52 68
  • Email: [email protected]

 

Distribuie acest articol: