Joi, 10 august 2017, la Chișinău s-a desfășurat Ședința Congresului IV Ordinar al CCI, la care au participat 175 de delegați la Congres, factori de decizie din Republica Moldova, oaspeți din România, Republica Belarus, Ucraina, Georgia, Lituania etc.
Ordinea de zi a evenimentului a inclus mai multe subiecte, printre care: prezentarea activității Camerei de Comerț și Industrie a RM în perioada dintre Congresul III și IV (17 august 2012 – 10 august 2017); aprobarea unor modificări la Statutul CCI; aprobarea direcțiilor principale și programelor de activitate a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova pentru anii 2017 – 2022; alegerea Consiliului Camerei; Comisiei de Cenzori și Președintelui Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.
În acest context, s-au desfășurat primele ședințe ale noului Consiliu al CCI a RM care a aprobat înaintarea candidaturii lui Sergiu Harea, care deține o vastă experiență în domeniul economic și cunoaște foarte bine principiile de activitate ale CCI, la funcția de președinte al instituției camerale pentru următorii cinci ani.
Președintele Sergiu Harea le-a mulțumit membrilor CCI pentru încredere, menționând că este nu doar o onoare, ci și o responsabilitate enormă să reprezinte Camera, ca organizație interesată de susținerea și promovarea mediului de afaceri din țară.
“Stimați delegați și oaspeți vreau să aduc sincere mulțumiri pentru conlucrarea pe care am avut-o, tuturor membrilor Camerei de Comerț și Industrie, membrilor Consiliului, Biroului Executiv și ai Comisiei de Cenzori, autorităților publice de toate nivelurile, asociațiilor de business, partenerilor de dezvoltare exprimându-mi și pe viitor speranța unei bune colaborări întru realizarea sarcinilor propuse.
Doar prin eforturi comune putem să contribuim la redresarea economiei naționale și asigurarea unei creșteri durabile, calitative a țării în ansamblu și a fiecărei companii în parte.”
Prezent la eveniment, Pavel Filip, Prim-ministrul Republicii Moldova a apreciat activitatea instituţiei camerale şi rolul pe care îl are în susținerea mediului de afaceri, punând accent totodată, pe parteneriatul dintre Guvern şi agenții economici care vizează creşterea economiei ţării cu aportul investiţiilor, astfel stimulând crearea de noi locuri de muncă, bine plătite.
„Republica Moldova trebuie să crească pe trei piloni importanţi: supremaţia legii, educaţia şi o infrastructură dezvoltată. Atunci când nu ai posibilitatea să investeşti, nu poţi avea o educaţie calitativă sau o infrastructură modernizată. Mediul de afaceri este fundamentul de dezvoltare a unei ţări”, a declarat Pavel Filip.
În această ordine de idei, Premierul a enumerat paşii întreprinşi de Executiv pentru reducerea presiunii administrative asupra antreprenorilor, precum: moratoriul pe controale timp de 6 luni, reducerea a 250 de acte permisive, promovarea amendamentelor la legislația referitoare la controalele de stat, de la 58 – la 13, plus încă cinci regulatori naţionali.
La finalul discursului, Pavel Filip a dat asigurări că Guvernul va urmări și în continuare implementarea reformelor și a măsurilor care vizează mediul de afaceri, inclusiv prin intermediul platformei Consiliului Economic de pe lângă Prim-ministru, a cărui membru activ este şi Camera de Comerţ și Industrie a Republicii Moldova.
Congresul ordinar al Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova este organizat o dată la cinci ani, pentru a alege Consiliul, Comisia de Cenzori, dar şi președintele CCI.
Notă: Sergiu Harea deține studii superioare în domeniul economie, finanțe și contabilitate. Anterior a activat în cadrul mai multor instituții publice, iar din anul 1999 s-a angajat la CCI, în calitate de consultant, ulterior evoluând pe scara ierarhică până la funcția de vicepreședinte, iar la Congresul Extraordinar din anul 2016, a fost înaintat de membrii Consiliului la funcția de președinte al CCI, funcție obținută și la prezentul Congres.