Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) Sergiu HAREA, a participat astăzi, 27 septembrie 2024, la Forumul regional „Agenda de Transformare și Integrare FRATI” organizat în municipiul Ungheni. La eveniment au participat președinți de raioane și primari din Republica Moldova, precum și președinți ai Consiliilor Județene din România, reprezentanți ai Camerelor de Comerț și Industrie de pe ambele maluri ale Prutului, antreprenori, etc.
În discursul său, președintele CCI a RM a menționat că dezvoltarea relațiilor bilaterale economice și comerciale dintre Republica Moldova și România sunt mai mult decât esenţiale, reprezentând principalul catalizator pentru creşterea investiţiilor, schimbul de experientă și bune practici, precum și vor contribui la integrarea tării noastre în marea familie europeană. „Mă bucur să fiu prezent astăzi aici, în municipiul Ungheni, unde va avea loc un eveniment istoric, zic eu, pentru că semnarea contractului de proiectare și construcție a primului pod nou peste Prut, reprezintă de fapt noi oporunități de cooperare moldo-române, reprezintă noi uși deschise către Europa, pentru afacerile moldovenești, ce va contribui la dezvoltarea social-economică a Republicii Moldova. CCI a RM și instituțiile camerale din România au o cooperare frumoasă, care denotă cu organizarea evenimentelor pentru antreprenori, în deosebi a expozițiilor de produse autohtone, și ne dorim ca această colaborare să se intensifice”, a precizat Sergiu HAREA.
Președintele CCI a invitat antreprenorii să participe la Conferința Anuală „Dialog PRO-INDUSTRIE: Catalizatorul Viitorului Industrial al Moldovei”, ce se va desfășura la Chișinău, pe 03 octombrie 2024, precum și la Expoziția „Republica Moldova Prezintă” la Iași – Ediția VI, care va fi organizată în luna noiembrie.
Participanții la Forumul FRATI vor participa sâmbătă, 28 septembrie, la Festivalul Recoltei, Vinului și Promovării Tradițiilor Naționale – „Ungheni Fest”. Evenimentul va celebra recolta bogată și tradițiile locale, aducând în centrul atenției 16 vinării, 25 de primării participante și o diversitate de produse locale. Vizitatorii se vor putea bucura de bucatele tradiționale din Orășelul Gastronomiei, vinurile alese din Cartierul Vinăriilor și fructele și legumele proaspete din Aleea Produselor Agricole.