Conducerea CCI a RM s-a întâlnit cu reprezentanții UNIDO pentru a discuta despre dezvoltarea industriei din Republica Moldova

Astăzi, conducerea Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a avut o întrevedere cu reprezentanții Organizației Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO). Discuțiile s-au concentrat asupra situației actuale din cele mai importante sectoare ale industriei din Republica Moldova, precum și asupra perspectivelor de dezvoltare.

Teme principale abordate:

  • Activitatea experților UNIDO care efectuează diagnosticul sectorului industrial;
  • Prezentarea obiectivelor Programului Național de Dezvoltare Industrială 2024-2028 și a priorităților acestuia;
  • Importanța pregătirii specialiștilor, îmbunătățirea climatului investițional și prioritizarea sectoarelor cu potențial de export și inovare.

În cadrul întrevederii, Președintele CCI a RM, Sergiu Harea, a prezentat rezultatele conferinței Dialog Pro-Industrie, primul eveniment de acest tip organizat în luna octombrie. Conferința a reunit peste 300 de participanți, inclusiv antreprenori din toate regiunile țării, având ca obiectiv identificarea soluțiilor viabile pentru provocările cu care se confruntă industria din Republica Moldova. În acest context, Sergiu Harea a invitat UNIDO să colaboreze la organizarea următoarelor ediții ale Dialogului Pro-Industrie, consolidând astfel parteneriatul pentru susținerea sectorului industrial din Republica Moldova.

CCI a RM își reafirmă angajamentul de a sprijini dezvoltarea economiei naționale prin parteneriate strategice și inițiative dedicate modernizării industriei.

 

Distribuie acest articol: