Marți, 10 octombrie 2017, la Chișinău a fost inaugurată în premieră Expoziţia Internaţională Industrială „ExpoRusia – Moldova 2017” și s-a desfășurat Forumul de afaceri „Perspective de extindere a cooperării economice între Rusia și Moldova”. Evenimentul este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, în parteneriat cu Zarubej-Expo (Federația Rusă).
În cadrul evenimentului, Sergiu HAREA, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova a evidențiat importanța colaborării bilaterale cu Federația Rusă, menționând că este ferm convins că atât forumul de afaceri, cât și expoziția vor deschide noi căi de cooperare în domeniul industrial și desigur, vor crea noi locuri de muncă.
În cuvintele de salut, Ion PERJU, Consilierul Preşedintelui Republicii Moldova, Olga BADANOVA, șef al Direcției politici investiționale și competitivitate din cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii RM și E.S Farit MUKHAMETSHIN, Amabasador Extraordinar și Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, a fost accentuat rolul important al evenimentelor de astăzi, în relațiile comercial-economice dintre cele două state.
David Robertovici VARTANOV, preşedintele Consiliului de Administrare SA ”Zarubej-Expo” și-a exprimat interesul pentru a organiza în comun cu partea moldavă și alte evenimente menite să promoveze produsele/ serviciile oferite de companii din cele două țări, pe piețe naționale și internaționale.
Forumul de afaceri „Perspective de extindere a cooperării economice între Rusia și Moldova” a întrunit peste 150 de agenți economici din cele două state și a avut drept scop oferirea unei platforme viabile pentru discutarea problemelor şi perspectivelor dezvoltării cooperării economice, comerciale şi investiţionale bilaterale şi consolidarea parteneriatelor între agenţii economici din ambele state. În cadrul forumului au fost organizate 4 mese rotunde cu tematicile:
Domeniul agro-industrial – Complexul agro-industrial: investiţii, tehnologii, utilaje;
Energie – Dezvoltarea relaţiilor bilaterale de colaborare între Federaţia Rusă şi Republica Moldova în domeniul energetic;
Educație – Interacţiunea dintre educaţia formală, informală şi non-formală – metodă alternativă de pregătire a cadrelor calificate: experienţa Federaţiei Ruse şi Republicii Moldova;
Medicină – Colaborarea dintre Federaţia Rusă şi Republica Moldova privind acordarea asistenței medicale populației prin intermediul echipamentelor medicale performante, preparatelor vaccinului modern și a prebioticelor.
Vă reamintim că în perioada 10-12 octombrie 2017, în incinta Palatului Republicii, mun. Chișinău, str Maria Cibotari 16, puteți vizita Expoziția Internaţională Industrială „ExpoRusia – Moldova 2017”