Joi, 19 octombrie 2017, la Chișinău a fost semnată Declarați Comună de intenție între Ministerul Economiei și Infrastructurii Republicii Moldova și Ministerul Federal al Economiei și Energiei al Republicii Federale Germania privind continuarea colaborării în cadrul pregătirii și perfecționării managerilor de la întreprinderile din diferite sectoare ale economiei Republicii Moldova.
Astfel, a fost prelungit cu trei ani programul prin care managerii din țara noastră pot merge la cursuri de calificare în Germania.
Programul de calificare a managerilor a fost implementat în Moldova timp de șase ani, perioadă în care 260 de moldoveni au avut posibilitatea de a învăța cum se fac afaceri de la germani.
Înainte de a pleca în Germania, doritorii trebuie să treacă o perioadă de pregătire, în cadrul Camerei de Comerț și Industrie.
Mai multe detalii vedeți (aici)