Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) în parteneriat cu Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) invită companiile din domeniul serviciilor de proiectare, sectoarele aprovizionării cu apă şi canalizare şi eficienţă energetică, la al treilea seminar de instruire organizat în cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova”.
Tema sesiunii: „Integritatea sectorului privat în procesul achiziţiilor publice”.
Evenimentul va avea loc miercuri, 22 noiembrie 2017, între orele 9.00 – 17.00, în incinta Camerei de Comerţ şi Industrie a RM (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 151).
Pe parcursul acestui seminar de informare cei doi experţi vor aborda subiecte legate de cadrul juridic și cel instituțional din RM în domeniul achizițiilor publice de tip PraG, indicatorii de risc, conflictul de interese, corupția, concurența pe piața achizițiilor publice, practici anticoncurențiale naţionale şi internaţionale, ş.a.
Aceste activităţi au ca scop dezvoltarea capacităților și facilitarea participării companiilor în procesul de valorificare a fondurilor europene şi, respectiv, ridicarea ratei de participare a agenților economici la tendere de tip PraG în Moldova.
Informații suplimentare: Direcţia Relaţii Internaţionale din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie a RM. Persoana de contact – Virginia Bujor, tel.: 022 22 13 91, e-mail: [email protected].