Cea de-a doua etapă a campaniei de informare și asistență pentru agenții economici, DCFTA INFO BUSINESS: ÎNTREABĂ EXPERTUL pentru a spori vizibilitatea și nivelul de cunoaștere, la nivelul mediului de afaceri, în legătură cu prevederile Acordului de Asociere/ Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) și oportunitățile de dezvoltare a companiilor și export în cadrul Acordului de comerț liber cu Uniunea Europeană (UE).
Potrivit președintelui Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova Sergiu Harea, CCI a RM a organizat mai multe activități în cadrul proiectului DCFTA. ”Anul trecut instituția camerală împreună cu filialele sale și proiectul, au informat circa 800 de antreprenori din toate regiunile țării despre oportunitățile DCFTA. De asemenea, prin intermediul acestor evenimente a fost realizată interacțiunea constructivă dintre mediul de afaceri, experți și autoritățile publice care a contribuit la determinarea principalelor provocări și probleme cu care se confruntă agenții economici în condițiile implementării DCFTA. Totodată, atunci participanții la discuții au reiterat necesitatea organizării unor instruiri la nivel tehnic pe subiecte concrete din domeniul fitosanitar, vamal și cerințe fața de produse conform standardelor europene. Ca răspuns la aceste solicitări, astăzi, lansăm un nou ciclu de seminare care vor fi organizate în cele 9 filiale ale CCI pentru a vă oferi informații concrete de la experții în domeniu care vă vor ajuta să sporiți competitivitatea produselor autohtone”, a mai spus Sergiu Harea.
Campania de informare și asistență pentru companii intitulată DCFTA INFO BUSINESS: ÎNTREABĂ EXPERTUL va include 10 sesiuni de informare și instruire gratuită pentru mediul de afaceri în localități din diferite raioane precum: Orhei (12.02.2019), Edineț (14.02.2019), Cahul (26.02.2019), Soroca (28.02.2019), Hâncești (05.03.2019), Ungheni (12.03.2019), Bălți (14.03.2019), Tighina (19.03.2019), Comrat (21.03.2019).
În cadrul acestor evenimente, cei mai buni experți și specialiști internaționali și locali vor informa și consilia agenții economici referitor la teme și cerințe privind siguranța alimentară, măsurile sanitare și fitosanitare în comerțul cu Uniunea Europeană și proceduri vamale pentru exportul fructelor și legumelor în Uniunea Europeană. Prin conformarea la cerințele sanitare și fitosanitare ale Uniunii Europene, crește accesul la piețele internaționale pentru produsele agricole și alimentare moldovenești, asigurând o poziție competitivă mai bună a Republicii Moldova pe piețele alimentare mondiale.
Temele abordate în cadrul evenimentelor de informare includ: cerințele generale privind exportul de alimente în Uniunea Europeană, cadrul juridic al UE privind comercializarea fructelor și legumelor în stare proaspătă, etichetarea produselor alimentare, sisteme de management al calității alimentelor pe piața UE, reguli de origine a mărfurilor, cote de export, proceduri de export (documente, formalități, proceduri vamale simplificate). Pe parcursul sesiunilor de informare vor fi disponibile materiale de informare (ghiduri practice) referitoare la tematica menționată.
Campania de informare a mediului de afaceri are loc în cadrul proiectului ”Vizibilitate și comunicare pentru acțiunile referitoare la implementarea Acordului de Asociere/Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (AA/DCFTA) în cadrul programelor de asistență finanțate de UE”.
Pe parcursul proiectului, informațiile vor fi disponibile și online în format electronic și video (tutoriale), prin intermediul platformei www.EU4Business.md/dcfta
Mai multe informații: [email protected], 022250633.