A fost lansat programul de sprijin pentru unitățile economice care implementează programe de învățământ dual

DSC_3594_resizeLa data de 21 septembrie 2023, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova cu sprijinul proiectului „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova”, finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și Guvernul Elveției, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova a desfășurat „LANSAREA PROGRAMULUI DE SPRIJIN PENTRU UNITĂȚILE ECONOMICE CARE IMPLEMENTEAZĂ PROGRAME DE ÎNVĂȚĂMÂNT DUAL”.

Evenimentul a avut o importanță deosebită, deoarece a fost marcat debutul unui proiect de suport pentru unitățile economice care implementează programe de învățământ dual.

Scopul acestui proiect se axează pe promovarea și consolidarea învățământului dual în Republica Moldova, creând astfel oportunități semnificative de dezvoltare atât pentru tinerii talentați ce doresc să își construiască cariere de succes în domeniul economic, cât și pentru întreprinderi.

Activitățile planificate în cadrul proiectului:

  • Organizarea procesului de verificare a conformității unităților economice în învățământul dual;
  • Organizarea Programului de formare psihopedagogică a maiștrilor-instructori ai unității;
  • Consolidarea activității comitetululi pentru promovarea învățământului profesional tehnic dual.

Obiectivul suportului financiar al proiectului constă în sprijinirea dezvoltării de parteneriate între unități economice și instituțiile ÎPT prin achiziționarea de echipamente necesare formării în sediul operatorului economic.

Aproximativ 20 unități economice din Republica Moldova, care implementează învățământul profesional tehnic (ÎPT) dual, vor putea să beneficieze de suport financiar de până la 20 de mii de euro. Dosarele de participare la concurs pot fi depuse până la 5 octombrie 2023.

Fiecare propunere de proiect trebuie să includă în mod obligatoriu o co-finanțate în valoare de cel puțin  5% din suma totală a suportului financiar solicitat. Valoarea totală a schemei de suport financiar este de 400 de mii de euro.

Prin intermediul acestui efort colectiv, ne propunem să contribuim la consolidarea comunităților locale și la sporirea performanței sectorului privat din Moldova. Acest program are un impact semnificativ asupra creșterii economice a Republicii Moldova. Acest eveniment constituie o ocazie excelentă pentru a vă familiariza mai amănunțit cu activitățile ce urmează a fi desfășurate, obiectivele principale și modalitățile în care dvs. și organizația dvs. puteți participa activ. Suntem încrezători că implicarea DVS va contribui la modelarea unui viitor mai solid și mai proeminent pentru întreprinderile și comunitățile noastre. Mulțumim „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova”, finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și Guvernul Elveției, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) pentru suport și susținere” a menționat Sergiu HAREA, președintele CCI a RM.

Proiectul prevede instruirea a 55 membri ai Comisiilor de verificare a conformității unităților, verificarea conformității a peste 80 de programe de formare profesională prin învățământ dual, instruirea a 70 maiștri instructori în cadrul programului de formare psihopedagogică.

În prezent, s-a efectuat verificarea conformității la 43 de unități economice,  la  70 de  programe de formare profesională prin învățământ dual.

Prezentă la eveniment, Galina RUSU, Secretară de stat, Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, a menționat: „Constatăm că, în ultima vreme, cu suportul partenerilor de dezvoltare am lucrat și am reușit, să punem la punct documentele de politici pe dimensiunea de învățământ dual, legea învățământului dual, actele normative ce țin de implementarea legii cu privire la învățământul dual, formularul privind compensarea cheltuielilor. Ne bucurăm să fim la etapa în care s-a încheiat procedura de aplicare și am ajuns în etapa de a culege roadele.

De asemenea, la eveniment a fost prezent Guido BELTRANI, directorul Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova și dna Karin Hoerhan, Managerul proiectului „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova” care au susținut în totalitate derularea acestui proiect.

În acest sens, au fost acordate certificate de conformitate următoarelor unități economice: Î.C.S. MARTHATEX S.R.L., Î.C.S. TEXTRE S.R.L., ICS GRUPPO DUE S.R.L., SC Panilino SRL, Servicii Profesionale de Instruire S.R.L., Iași, suc.Chișinău, S.A. MOLDTELECOM, S.R.L. MUZCAFE PLUS, S.R.L. DRA Draexlmaier Automotive SRL ICS pentru respectarea Criteriilor privind conformitatea unității pentru participare la procesul de formare profesională prin învățământ dual stipulate în Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr. 97/2023.

Distribuie acest articol: