Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a lansat azi, 3 februarie, 2021, Academia Exportatorului în cadrul proiectului „Sporirea capacităților de export ale companiilor moldovenești din sectorul agroalimentar de înaltă valoare pentru a accesa noi piețe de desfacere”, implementat cu susținerea programului USAID – Agricultură Performantă în Moldova.
Pe parcursul următoarele luni, directorii și managerii comerciali, responsabili de export din cadrul a 50 de întreprinderi din sectorul agroalimentar, vor participa la instruiri, master-class-uri despre legislația, reglementările și procedurile de export ale produselor agroalimentare cu valoare adăugată înaltă (AVI). Totodată, participanții la Academia Exportatorului vor beneficia de servicii individuale de mentorat și orientare (coaching) pe piețele externe. Întreprinderile cu cea mai înaltă performanță vor fi selectate în baza unor criterii pentru a participa la Programul de Sporire a Calificării Managerilor Moldova-Austria, inclusiv la vizita de studiu în Austria.
CCI a RM le va oferi participanților la Academia Exportatorului posibilitatea să-și promoveze produsele pe piețele externe prin intermediul bazei de date a oportunităților comerciale a Rețelei Europene a Întreprinderilor – Enterprise Europe Network. Astfel, în rezultatul derulării Academiei Exportatorului, CCI a RM își propune să contribuie la dezvoltarea unui sector agricol performant în Republica Moldova, prin sporirea cunoștințelor teoretice, capacităților și abilităților practice ale personalului implicat în activități de marketing și export a produselor agro-alimentare cu valoare adăugată înaltă.
În cadrul evenimentului de lansare, Mihai Bîlba, Vicepreședintele CCI a RM, a menționat că ”Întreprinderile din sectorul agroalimentar din RM își doresc și chiar depun efort ca să reușească să exporte cât mai mult și eficient din producția lor, astfel, prin intermediul proiectului dat, vrem să susținem eforturile și să le ajutăm să-și sporească capacitățile de export pentru accesarea noilor piețe internaționale de desfacere. Suntem siguri că împreună cu programului USAID – Agricultură Performantă în Moldova, acest lucru ne va reuși cu succes”.
Scott Hocklander, șeful misiunii USAID, a declarat că ”Pe parcursul ultimilor ani, Moldova se afirmă pe piața internațională ca o sursă de produse agricole de calitate înaltă, iar USAID va susține în continuare acest trend pozitiv. Pentru ca Moldova să poată concura cu competitorii săi pe piața externă, producătorii trebuie să asigure produse de calitate împreună cu servicii calitative. Potrivit Programului Național de Dezvoltare a Horticulturii, sectorul are nevoie de școlarizare în domeniul de marketing și export, iar acest program de instruire este corespunde obiectivelor acestui document de politici”.
Companiile interesate să participe la Academia Exportatorului sunt invitate să se înregistreze până pe data de 11 februarie 2021 prin completarea unui formular. Participanții selectați vor fi divizați în 2 subgrupe: începători și intermediari, programul de instruire fiind adaptat sectorului produselor agro-alimentare cu valoare adăugată înaltă și necesităților identificate ale fiecărei categorii de exportatori. Pentru programul de mentorat fiecare companie selectată va acorda prioritate necesităților sale și va agrea cu expertul un plan individual de coaching.