Experții Programului USAID pentru Reforme Structurale în Moldova au vizitat Camera de Comerț și Industrie a Repubicii Moldova pentru a discuta subiecte actuale de activitate a brokerilor vamali. În cadrul întrevederii reprezentanții Asociației Brokerilor Vamali au comunicat despre reglementările relevante serviciilor de broker vamal, aspecte ce țin de licențierea brokerilor și au abordat unele probleme din domeniul infrastructurii vamale. În mod special au fost discutate bariere procedurale în calea comerțului și instrumente de facilitare a traficului transfrontalier. În cadrul discuțiilor a fost subliniat rolul important ce revine brokerilor în asigurarea fluidizării traficului internațional și necesitatea preluării bunelor practice din alte țări.
Reprezentanţii Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova au comunicat că CCI și brokerii au participat la consultările publice privind noul Cod Vamal și au solicitat expunerea clară a condiţiilor de autorizare a activităţii brokerilor vamali, precum și reintroducerea mecanismului de instruire a specialiştilor în domeniul vămuirii. Propunerea se bazează pe practica altor state, recomandările Organizaţiei Mondiale a Vămilor. În acest context, CCI a reiterat beneficiile implementării Standardului European în domeniul competenţelor profesionale pentru reprezentanţii în vamă, menit să asigure perfecţionare profesională continuă a specialiştilor în domeniul vămuirii.
Experții Programului USAID pentru Reforme Structurale în Moldova și-au manifestat disponibilitatea de a susține Asociația Brokerilor Vamali și CCI în promovarea standardelor profesionale și crearea condițiilor mai favorabile dezvoltării acestor servicii.
Nota. Programul USAID pentru Reforme Structurale în Moldova are drept scop: (i) îmbunătățirea mediului de afaceri și comerț în Moldova prin sprijinul acordat instituțiilor guvernamentale și sectorului privat în implementarea mecanismelor de liberalizare și modernizare a comerțului; (ii) realizarea reformelor structurale de reglementare și stimulare a afacerilor; și (iii) îmbunătățirea comunicării strategice dintre sectoarele public și privat prin dezvotarea dialogului reciproc, a consolidării și cooperării strînse cu organizațiile profesionlae, în special a celor din domeniul întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), precum și cu mediile de informare, în special cu presa economică.