În această săptămână, agenții economici din filiala Bălți și Edineț a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) au participat la sesiuni de dezbateri și instruiri în domeniul comerțului în cadrul Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu UE (DCFTA).
La evenimente au participat cca 150 de reprezentanți ai mediului de afaceri din teritoriu, experți în domeniu și reprezentanții autorităților publice locale.
În cadrul dezbaterilor s-au discutat problemele de acces la suport și finanțare pentru creșterea competitivității afacerii și dezvoltarea companiei într-un mediu competitiv; pași de urmat în orientarea spre export. Au fost discutate oportunitățile și provocările în cadrul DCFTA cât și procedurile și standartele europene, cum ar fi: proceduri sanitare, fitosanitare și veterinare, securitatea alimentelor, acte permisive, standarte și certificări, proceduri de conformitate și supraveghere, reguli de origine, cerințe și proceduri vamale, drepturi de proprietate intelectuală, servicii publice etc.
Totodată, s-a pus accent și pe creșterea competitivității și îmbunătățirea calității produselor și serviciilor în cadrul DCFTA și accesul la suportul și finanțarea pentru dezvoltarea și creșterea competitivității afacerii.
Workshop-ul intitulat „DCFTA INFO Business: Întreabă Expertul” vine să răspundă întrebărilor membrilor CCI a RM abordate în cadrul focus grup-urilor regionale desfășurate în luna ianuarie 2018 dar și ca urmare a identificării necesitaților de informare și instruire a antreprenorilor din țara noastră.
Sesiunile de informare sunt organizate în cadrul proiectului finanțat de Uniunea Europeană „Vizibilitate și comunicare pentru acțiunile referitoare la implementarea Acordului de Asociere /Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (AA/DCFTA) în Republica Moldova.