Antreprenorii sunt sensibilizați privind restricții aspre privind anumite produse din plastic de unică folosință

Astăzi, 5 Martie 2021, pe platforma Comitetelor pentru Antreprenoriat Sectoriale ale CCI a RM s-a desfășurat dialogul public-privat cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței și Asociației pentru Valorificarea Deșeurilor, cu genericul:  „Restricții în domeniul comerțului cu amănuntul a produselor fabricate din plastic”.

În cadrul evenimentului s-a discutat despre aplicarea restricțiilor în utilizarea și comercializarea atât a pungilor din plastic, cât și a veselei de unică folosință, care au intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2021.

Participanții au beneficiat de informații utile privind:

  • Aspecte de supraveghere a pieței privind respectarea restricțiilor în domeniul comerțului cu amănuntul.
  • Poluarea cu plastic: Provocări de mediu și posibile soluții.
  • Reglementări privind ambalajele și gestionarea deșeurilor din ambalaje.

Producătorii au fost sesnibilizați asupa respectării cerințelor fața de ambalaje din plastic, și necesitatea utilizării celor biodegradabile.

Nota: Circa  40% din materialele plastice sunt destinate ambalării. Conform datelor oferite de experți o pungă de plastic este utilizată în mediu 12 minute, dar durează până la 1000 ani pentru a fi descompu. Totodată, 1 milion de sticle de plastic sunt cumpărate în întreaga lume în fiecare minut

Cît privește „consum” de plastic de către corpul uman, conform estimărilor acesta constituie:

  • 1 Săptămână – 5 grame plastic
  • 1 An – 250 grame plastic
  • O viață – 20 kg plastic

Prezentările oferite de experți la acest subiect pot fi solicitate prin email [email protected]

Distribuie acest articol: