Avantajele și criteriile de obținere a statutului vamal de Agent Economic Autorizat prezentate antreprenorilor în cadrul Academiei Exportatorilor a CCI a RM

DSC_5592Peste 20 de agenți economici, importatori, exportatori și transportatori au participat la data de 29 noiembrie 2022, la seminarul cu genericul “Agent Economic Autorizat  (AEO) – simplificări vamale, procedura de autorizare și recunoaștere mutuală cu UE”.

Potrivit președintelui Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) Sergiu Harea, evenimentul are ca scop informarea companiilor implicate în comerțul internațional de mărfuri despre avantajele statutului AEO, care permit reducerea costurilor și timpului necesar vămuirii, precum și sporirea securității în traficul transfrontalier.

Președinte CCI a remarcat importanța statutului AEO în contextul implementării din noiembrie a.c. a mecanismului de recunoaștere mutuale a AEO din RM și EU. ”CCI sprijină eforturile autorităților în dezvoltarea programului AEO și oferă instruire și consultanță celor care doresc să beneficieze de acest statul. Majoritatea, din cei circa 120 de AEO, sunt membrii CCI și prin intermediul acestui seminar dorim ca cât mai multe companii să se conformeze cerințelor de securitate și siguranță a traficului internațional pentru a fi recunoscute de EU ca companii de încredere”, a menționat Sergiu Harea.

Reprezentanții Serviciului Vamal, prezenți la deschiderea seminarului, au reiterat importanța pregătirii profesionale a companiilor și au salutat eforturile și contribuția CCI în cest sens.

Agenda seminarului a inclus: Prezentarea Programului AEO – concept și cadrul normativ; Avantajele pentru AEO; Tipurile certificatelor AEO (Securitate și Siguranță  (AEOS) și Simplificări vamale (AEOC); Chestionarul de autoevaluare AEO, exercițiu practic de completare a chestionarului AEO; Procedura de obținere a statutului de AEO; Recunoaștere mutuală a AEO dintre EU și RM precum și recomandări utile privind gestionarea statutului AEO.

Cursanții au avut ocazia să participe la un exercițiu practic de completare a Chestionarului AEO, organizat în cadrul seminarului, care le-a permis celor prezenți să înțeleagă cerințele care trebuie îndeplinite pentru a obține statutul de AEO și să prezinte Serviciului vamal date necesare despre compania acestora. Chestionarul va putea fi utilizat și în procesul de solicitare a altor proceduri simplificate de vămuire.

Seminarul în limba rusă va fi organizat la data de 06 decembrie 2022, detalii- https://bit.ly/3ATz9OC

Notă: Din 1 noiembrie este lansat Programul de recunoaștere reciprocă a Operatorilor Economici Autorizați (AEO) între Republica Moldova și Uniunea Europeană.

Astfel, companiile din RM care au statut de AEO vor putea beneficia de avantaje la export în EU și anume:

  • mai puține controale;
  • formalități simplificate și vămuire mai rapidă.

De menționat că recunoașterea va fi acordată agenților economici care au statut de AEO pentru Securitate și Siguranță  (AEOS).

Distribuie acest articol: