Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova continuă cooperarea cu Autoritățile Publice Locale din Ialoveni

2Astazi, 03 mai 2024, Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) Sergiu Harea a întreprins o vizită de lucru în orașul Ialoveni, în cadrul căreia s-a întâlnit cu Natalia Eremia, Președinta Raionului Ialoveni, Petru Beregoi și Eugeniu Secrieru, Vicepreședinți ai Raionului Ialoveni.

În cadrul dialogului au fost abordate problemele cu care se confruntă antreprenorii autohtoni, dar și serviciile oferite de instituția camerală pentru promovarea acestora. În acest context, Sergiu Harea a menționat că CCI a RM organizează instruiri/ traininguri; promovează învățământul dual; organizează expoziții naționale și internaționale, târguri locale; organizează concursuri; misiuni economice peste hotare; etc.

„Eficientizarea dialogului cu instituțiile statului în scopul promovării intereselor mediului de afaceri la nivel național și local, este o prioritate pentru CCI. De aceea, la solicitarea membrilor instituției camerale, sunt organizate cu regularitate dialoguri publice-private cu reprezentanți ai Autorităților Publice Centrale si Locale. Recent, CCI a semnat Acorduri de Cooperare cu mai multe Consilii Raionale și Primării din țară, și am stabilit să organizăm în comun evenimente de promovare a mediului de afaceri din regiune, cum ar fi: expo-târgul producătorilor locali, dar și să asigurăm participarea acestora la evenimente organizate la nivel național. O astfel de colaborare suntem deschiși să avem și cu Autoritățile Publice din Ialoveni”, a precizat președintele CCI.1

Conducerea Raionului Ialoveni și-a manifestat speranța că împreună cu instituția camerală vor crea condiții favorabile mediului de afaceri, contribuind la dezvoltarea social-economică a raionului. Astfel că, în perioada următoare, APL din Ialoveni împreună cu CCI a RM,  vor organiza evenimentul expozițional „Produs de Ialoveni”, seminare și instruiri pentru antreprenorii din regiune, precum și asigurarea participării acestora la expoziții din afara țării.

Distribuie acest articol: