Camera de Comerț și Industrie a RM lansează un nou proiect în domeniul transformării digitale a afacerilor

Astăzi, 14 martie 2024, Chișinău – CCI a RM a  lansat un  nou proiect dedicat dezvoltării antreprenorialului, axat pe digitalizarea afacerilor “Dezvoltarea competențelor prin educație digitală: Promovarea integrării economice a refugiaților ucraineni în sectorul de afaceri și soluții de implementare pentru mediul de afaceri”.

Ultimii ani, Republica Moldova înregistrează progrese importante în construirea economiei și societății digitale, iar unul din componente de baza – este transformarea digitala a întreprinderilor

Pe fundalul dezvoltării rapide a companiilor din domeniul TIC totuși producătorii de mărfuri și  servicii beneficiază prea puțin de avantajele pe care oferă digitalizare. Proiectul lansat astăzi, de către Camera de Comerț si Industrie a Republicii Moldova cu suportul partenerilor de dezvoltare vine cu soluții în acest sens.

Astfel, obiectivul major al proiectului este susținerea întreprinzătorilor în procesul de implementare a produselor și serviciilor digitale care cresc productivitate și crearea noilor locuri de muncă.

Evenimentul a avut loc în format mixt, online și cu prezență fizică, unde au participat aproximativ 50 de antreprenori din Moldova și Ucraina.

Proiectului  oferă  oportunitatea și cetățenilor refugiați din Ucraina dar și companiilor care au angajați refugiați ucraineni să-și dezvolte capacitățile în domeniul digitalizării și să implementeze noi tehnologii bazate pe instrumente digitale

Cu asistența partenerilor de dezvoltare în cadrul proiectului care lansăm astăzi, vom oferi suport în procesul de digitalizare nu doar antreprenorilor din RM dar și cetățenilor din Ucraina, care s-au angajat sau au lansat o afacere la noi în țară.” a menționat președintele CCI a RM, Sergiu Harea

Niclas Rueffer DT4SME Project manager a declarat : “Transformarea și inovarea digitală în IMM sunt esențiale pentru creșterea durabilă a economiei moldovenești. Sunt bucuros sa fac parte din transformarea respectivă

Proiectul cuprinde 3 componente principale:

Primul se referă la educarea digitală a antreprenorilor atât pentru startup-uri cât și cei cu experiența. În acest sens CCI a RM va lansa Academia Digitală unde vor fi organizate sesiuni de instruire cu cei mai profesioniști formatori în domeniu.

Totodată proiectul oferă un program de granturi pentru transformarea  digitală a întreprinderilor care  vor putea fi utilizate pentru implementarea unor softuri și aplicații necesare  digitalizării proceselor  operaționale la nivel de companie, dar și în relații cu parteneri, clienții și în interacțiune cu autorități.

De asemenea proiectul va sprijini CCI a RM în perfecționarea platformelor digitale existente, modernizarea acestora, sporirea vizibilității și accesului la informații dar și securizarea sistemelor informaționale.

În cadrul lansării proiectului, au avut loc mai multe paneluri de discuții, unde au fost prezentate obiectivele proiectului, abordate teme precum inteligența artificială  pentru susținerea business-ului în cadrul Industriei 4.0, dezvoltarea sustenabilă și transformarea digitală de la experți din Moldova și Ucraina, oferind perspective avansate și studii de caz aplicate.

În concluzie, digitalizarea rămâne prioritatea esențială de acțiune atât pentru administrația publica, cât și pentru mediul de afaceri, atingerea unui grad cât mai înalt de acoperire fiind o premisă esențială pentru progresul accelerat al societății în ansamblu.

Această activitate are loc cu sprijinul proiectului „Transformarea digitală a întreprinderilor mici și mijlocii din țările Parteneriatului Estic“, finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), Proiectul este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

 

Distribuie acest articol: