De la începutul anului curent, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a eliberat Carnete ATA pentru bunuri în valoare de 1 milion 550 mii lei, iar numărul Carnetelor eliberate s-a dublat în comparație cu perioada similară a anului trecut. Aceste bunuri au fost exportate temporar, conform procedurii simplificate de vămuire, datorită Carnetelor ATA. Deținerea acestui document vamal internațional permite trecerea frontierei în Republica Moldova și în circa 80 de țări, fără necesitatea perfectării declarației vamale sau altor acte, fără constituirea unei garanții sau achitării taxelor vamale.
Conform sistemului internațional ATA, CCI a RM garantează respectarea regimului vamal de admitere temporară și oferă agenților economici și persoanelor fizice posibilitatea de a traversa frontiera mai simplu și fără cheltuieli suplimentare.
Conform statisticii instituției camerale, Carnetul ATA este cel mai des solicitat de persoanele care participă la expoziții internaționale. De asemenea, Carnetul ATA le este util persoanelor care au nevoie de echipament special pentru efectuarea lucrărilor în afara țării. Carnetul este solicitat tot mai des de colective teatrale, muzicieni şi artişti, pentru echipament necesar spectacolelor, concertelor, filmărilor, organizate în afara țării. De asemenea, sportivii care participă la competiții și campionate obțin Carnet ATA pentru inventarul sportiv.
Odată obținut, Carnetul ATA poate fi utilizat pe parcursul unui an în circa 80 de țări, care fac parte din sistemul ATA, conform Convenţiei privind admiterea temporară, adoptată la Istanbul, pe data de 26 iunie 1990, și la care Republica Moldova a aderat în 2008.
De menționat, că la începutul anului 2018, procedura de obținere a Carnetului ATA a devenit mai simplă și accesibilă, fiind aprobat noul Regulament al CCI a RM care reglementează procedura respectivă.
Datorită simplificărilor promovate de CCI prin noul Regulament, Carnetul ATA a devenit accesibil mai multor persoane, iar procedura de solicitare a acestuia a devenit mai simplă și rapidă.
Carnetul ATA este soluția cea mai simplă pentru a traversa frontierele rapid, simplu și fără costuri suplimentare.
În cazul în care planificați să mergeți la o expoziție internațională, misiune de afaceri sau evenimente culturale, sportive puteți să solicitați Carnetul ATA, care se eliberează de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.
Pentru detalii vă rugăm să accesaţi pagina web www.chamber.md sau să ne contactați la nr. de tel. 022 23-87-83, 23-88-60 sau e-mail [email protected].