Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) Sergiu Harea a participat la data de 16 noiembrie, la „Conferința națională privind rolul sectorului privat în promovarea politicilor prietenoase familiei”, organizată în cadrul proiectului „Mai multe oportunități: Politici familiale sensibile la gen pentru sectorul privat din Balcanii de Vest şi Moldova”.
Potrivit președintelui CCI, în cadrul acestui proiect, urmează a fi realizate un șir de activități care presupun ajustarea cadrului legal în domeniu, schimbul de experiență cu alte companii, etc. „Guvernul poate încuraja o societate favorabilă familiei, adoptând legi, regulamente și politici sociale care recunosc importanța familiilor pentru societate și acționează pentru a satisface, direct sau indirect, nevoile copiilor, ale părinților”, a declarat Sergiiu Harea.
Totodată, în cadrul discursului său, Sergiu Harea a mai punctat: „La data de 18 noiembrie va avea loc ședința Grupului de Lucru nr.6 „Piața Forței de muncă” din cadrul Consiliului Economic de pe lângă Prim-ministrul RM, în cadrul cărea vor fi puse în dezbateri: Proiectul documentului de politici ,,Cum stimulăm implicarea echitabilă a părinților în creșterea și îngrijirea copiilor – Recomandări de politici”; Proiectul documentului de politici ,,Extinderea aranjamentelor de muncă – Recomandări de politici publice pentru eficientizarea reconcilierii vieții profesionale cu cea personală”. Rezultatele așteptate din activitățile pe care le desfășurăm, constau în crearea unui echilibru mai bun din punct de vedere al muncii și a politicilor prietenoase familiei, care pe de o parte permit angajaților din companii să-și îmbunătățirea situația economică și calitatea vieții, iar pe altă parte, companiilor permit păstrarea angajaților în câmpul muncii și generează loialitatea angajaților”.
Mai multe oportunități: Politici familiale sensibile la gen pentru sectorul privat din Balcanii de Vest şi Moldova este o inițiativă care urmărește sporirea gradului de conștientizare, a cunoștințelor, ideilor, strategiilor și instrumentelor pentru companiile din sectorul privat, Guverne și întreaga societate. UNFPA Moldova în parteneriat cu 5 companii din sectorul privat, membre ale CCI a RM, cu suportul Agenției Austriece de Dezvoltare (ADA) promovează politici prietenoase familiei la locul de muncă. Aplicarea celor mai bune practici în domeniu va permite angajaților să combine armonios viața de familie cu cea profesională.
Conferința privind rolul sectorului privat în promovarea politicilor prietenoase familiei a evidențiat rolul sectorului privat în susținerea femeilor în realizarea aspirațiilor lor în carieră, iar în cazul bărbaților exercitarea responsabilităților paternale printr-un angajament mai puternic în îngrijirea copiilor, având ca scop promovarea și prezentarea politicilor prietenoase familiei la locul de muncă implementate de companii internaționale și locale. Sectorul privat este un partener esențial în accelerarea dezvoltării durabile. Micile schimbări în cadrul modelului de afaceri, operațiunile zilnice, practicile personalului sau comunicările externe pot avea implicații enorme. Prin implementarea politicilor și practicilor privind sprijinirea responsabilităților de îngrijire neremunerate ale tuturor angajaților, nu doar ale femeilor, sectorul privat poate contribui la îmbunătățirea echilibrului dintre viața profesională și cea privată pentru toți și poate asigura acordarea timpului suficient, suport și resurse pentru a le permite angajaților să își îndeplinească responsabilități de îngrijire neremunerată. Mai mult, implementând aceste politici, sectorul privat va juca, de asemenea, un rol esențial în îmbunătățirea rolului și recunoașterea bărbaților ca îngrijitori.
Notă: „Camera de Comerț și Industrie a RM este unul din implementatorii proiectului „Mai Multe Oportunități: Politici Familiale Sensibile la Gen pentru Sectorul Privat din Balcanii de Vest și Republica Moldova”, contribuind prin intermediul activităților cu implicarea mediului de afaceri, la realizarea obiectivului final al acestui parteneriat național transversal și anume: Dezvoltarea politicilor sociale și a culturilor organizaționale sensibile la gen și familie”.