La data de 20 noiembrie 2023, la Chișinău, s-a desfășurat Forumul Economic România – Republica Moldova, ediția a II-a, eveniment dedicat promovării comerțului bilateral și sectorului investițional, care a reunit în jur de 200 de participanți, reprezentanți ai statului de pe ambele maluri de Prut și ai Camerelor de Comerț și Industrie de la Chișinău și București, precum companii din România și Republica Moldova, din domenii precum cel financiar-bancar, comerț, logistică, IT, academic.
Prezent la eveniment, președintele CCI a RM Sergiu Harea, a menționat importanța cooperării dintre mediul de afaceri din ambele state precum și aportul adus de instituția camerală pentru fortificarea comerțului bilateral.
„CCI a RM este instituția cu o istorie de 105 ani și promotorul intereselor producătorilor autohtoni, activă în fiecare colț al Republicii Moldova prin intermediul celor 10 filiale, contribuie la dezvoltarea relațiilor economice și apreciează pozitiv cooperare dintre antreprenorii români și moldoveni. România a fost și rămâne în continuare principalul partener economic al Republicii Moldova. Avem un bun potențial de creștere, iar CCI a RM poate sprijini orice companie românească interesată de a face comerț sau a investi în țară noastră. Camera de Comerț și Industrie a RM are strânse relații de colaborare cu instituțiile camerale din România. Într-o lume interconectată și într-o eră a schimbărilor rapide, instituția camerală, pe care o reprezint, și-a stabilit drept unul din obiectivele primordiale- internaționalizarea companiilor autohtone. În acest sens, mizăm pe parteneriate solide și de investiții sustenabile pentru a stimula progresul”, a declarat președintele CCI.
Obiectivul CCI a RM de internaționalizare a companiilor s-a materializat pe parcursul anului curent în mai multe activități de anvergură precum: Forumul de afaceri „Republica Moldova-România” din 02 februarie 2023, organizat în cadrul celei de-a XX-a ediții a Expoziției naționale „Fabricat în Moldova” unde 120 de antreprenori autohtoni și de peste Prut (delegații din județele Vaslui, Iași, Maramureș, Botoșani, Prahova) au avut posibilitatea să interacționeze în cadrul întrevederilor bilaterale, să viziteze standurile celor peste 350 producători din RM.
Pentru a fi mai aproape de publicul din România, CCI a RM a organizat în perioada 𝟭𝟬-𝟭𝟮 𝗻𝗼𝗶𝗲𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟯, Expoziția „Republica Moldova Prezintă” la Iași, unde circa 50 de companii din Republica Moldova au cucerit publicul ieșean cu produse alimentare, textile, marochinărie, etc.
În perioada 25-29 octombrie 2023, în incinta Centrului expozițional ROMEXPO, 18 companii autohtone și-au etalat produsele la cea mai reprezentativă expoziție din domeniul alimentar- INDAGRA FOOD 2023”.
Sergiu Harea a mai subliniat, că unul dintre principalii piloni ai dezvoltării durabile îl reprezintă investițiile în sectoarele care promovează o economie verde și responsabilă din punct de vedere social. Energia regenerabilă, agricultura durabilă, tehnologiile curate și inovatoare sunt doar câteva dintre domeniile care pot aduce o schimbare semnificativă în ceea ce privește sustenabilitatea și eficiența în utilizarea resurselor noastre limitate. De asemenea, nu putem neglija importanța educației și a pregătirii profesionale continue pentru a avea o forță de muncă competitivă și adaptabilă la cerințele pieței globale. Investiția în oameni, în cunoștințe și în abilități este cheia pentru a ne menține relevanți și competitivi într-o lume în continuă schimbare.
De asemenea, Președintele CCI a RM a încurajat mediul de afaceri din Republica Moldova, să acceseze piața română și a îndemnat să apeleze la CCI a RM, unde împreună cu colegii din România, va asigura tot suportul pentru reușita afacerilor.
Cea de-a doua ediție a Forumului economic România – Republica Moldova este organizată de Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova, Ambasada României la Chișinău și Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior.