Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) Sergiu Harea a participat astăzi la Conferința „Dezvoltarea competențelor soft și a comportamentelor sănătoase ale elevilor din învățământul profesional tehnic pentru o mai bună pregătire de angajare”.
La eveniment au participat peste 150 de invitați, reprezentanți ai CCI a RM, Ministerului Educației Culturii și Cercetării, a Direcției Învățământ Profesional Tehnic, manageri, cadre didactice, maiștri- instructori, precum și sute de elevi.
„La momentul actual, peste 100 de companii și 1700 de tineri fac parte din învățământ dual. Acei tineri care beneficiază de această oportunitate sunt deja în cadrul companiilor, având un suport pentru dezvoltarea completă, pentru participarea la viața socială. Acesta este un obiectiv important pentru formarea lor profesională cât și pentru ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor. Astfel, ei învață să interacționeze cu antreprenorii, cât și ghidați de maiștri- instructori care au obținut calificare corespunzătoare.” a menționat Sergiu Harea
Scopul acestei conferințe este de a prezenta progresele realizate și perspectivele privind crearea condițiilor favorabile pentru elevii în ÎTP atât în scoală, cât și la companii pentru a-i încuraja să adopte comportamente sănătoase, să prevină bullying-ul și abandonul școlar, să dezvolte competențe soft și deprinderi de viață care să-i pregătească pentru angajare.
Activitatea face parte din Programul comun al UNFP, al Agenției Austriece pentru Dezvoltare, în parteneriat cu Ministerul Educației Culturii și Cercetării ,,Dezvoltarea abilităților de viață și a comportamentelor sănătoase în rândul elevilor din învățământul profesional tehnic pentru o mai bună pregătire de angajare în câmpul muncii” realizat în perioada 2020-2023, cu extinderea acestuia în suportul tuturor instituțiilor din ÎPT în perioada 2024-2027.