CCI a RM a participat la Conferința ”EU enlargement: The business perspective”

1La data de 20 martie 2024, președintele CCI a RM Sergiu Harea a participat, în format online, la Conferința ”EU enlargement: The business perspective”, organizată de Eurochambres la Bruxelles.

Conferința a avut drept scop prezentarea unui studiu amplu efectuat de Eurochambres privind extinderea Uniunii Europene din perspectivă pentru mediul de afaceri, în care se menționează importanța asigurării unui proces transparent și gradual, pentru a facilita pregătirea comunității de afaceri pentru aderarea la UE. Sondajul, bazat pe răspunsurile întreprinderilor din țările candidate și potențial candidate și din camerele din întreaga UE, subliniază importanța implicării sectorului privat pe parcursul întregului proces de extindere.

La conferință au participat liderii/președinții Camerelor de Comerț și Industrie din UE, a țărilor candidate și celor potențial candidate, precum și factorii de decizie și experți în extindere ai Comisiei Europene.

În cuvântul său de deschidere, președintele Eurochambres, Vladimír Dlouhý a declarat: „Trebuie să lucrăm împreună, factorii de decizie și comunitatea de afaceri, statele membre UE și țările candidate, pentru a ne asigura că extinderea UE rămâne o ancoră pentru pace, democrație și prosperitatea economică a Europei. Extinderea nu poate eșua și trebuie să fim pregătiți pentru aceasta.”

Sergiu Harea în mesajul său a subliniat că la 10 ani de implementare a Acordului de Asociere constatăm un impact pozitiv, având în vedere că UE a devenit principala piață de export pentru produsele moldovenești, iar numărul companiilor care exportă mărfuri către UE a crescut cu 70 %. Totodată, dlui a menționat că la etapa actuală trebui să ne concentrăm mai mult pe aspecte de calitate precum armonizarea legislației, certificarea conform standardelor europene, infrastructura calității și competitivitatea produselor din Moldova. În același timp, este important să ne asigurăm că sectorul privat participă la procesul decizional și aici Camerei îi revine un rol crucial, ca instituție care facilitează dialogul public-privat.

Conferința Eurochambres ”EU enlargement: The business perspective” a avut loc concomitent cu vizita de schimb de experiență a reprezentaților Asociațiilor de Suport în Afaceri ”Mobilitatea Open-door pentru organizațiile de sprijin pentru afaceri din țările Parteneriatului Estic” în cadrul proiectului Eurochambres ”EU4Business: Connecting Companies (EU4BCC)”. Această activitate are drept scop consolidarea capacităților reprezentanților Parteneriatului Estic în susținerea politicilor legate de IMM-uri, mediul de afaceri și creșterea economică, precum și sporirea influenței acestora în procesul de luare a deciziilor la nivel de stat. Activitatea de asemenea include întâlniri cu alte organizații de sprijinire a afacerilor care au experiență și expertiză vastă în activitatea de advocacy și politici la nivelul UE.

Distribuie acest articol: