Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a participat la Conferința „Specializarea inteligentă – perspective de dezvoltare în Regiunea Nord” organizată de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) NORD în colaborare cu Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Evenimentul s-a desfășurat marți, 26 septembrie 2023, la Bălți, în incinta Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic NORTEK.
În cadrul evenimentului, Diana Russu, șefă de direcție în cadrul CCI a prezentat Cartografierea potențialului economic și de inovare a regiunii Nord, mecanismele aplicate la elaborarea Studiului de specializare inteligentă pentru Regiunea de Dezvoltare Nord și pașii cheie de urmat.
Diana Russu a ținut să reitereze că CCI, cu suportul filialelor sale din regiuni va susține și va promova viziunile și intențiile creării unui mediu de afaceri prosper, inovativ și competitiv, precum și ințiativele de aliniere a politicilor de dezvoltare regională la principiile specializării inteligente.
Mai multe detalii despre eveniment vedeti aici https://bit.ly/3PRW3xp
Studiului de specializare inteligentă pentru Regiunea de Dezvoltare Nord a fost elaborat de echipa de experți a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.